1David și cei ce-l însoțeau, Înspre Țiclag se îndreptau. Pe drum, trei zile au făcut; Când au ajuns, ei au văzut Că-n miazăzi au năvălit Amaleciții și-au lovit Țiclagu-n cale, pustiind Tot ce-ntâlneau și nimicind. Țiclagului, ei, foc, i-au dat
2Și prinși, în urmă, au luat Femeile ce le-au găsit, Care-n Țiclag au locuit. Când în Țiclag s-au pogorât, Pe nimenea n-au omorât, Ci doar cetății, foc, i-au dat, Au luat totul și-au plecat.
3David și-ai săi, când au ajuns Și când, în grabă, au pătruns În a Țiclagului cetate Și au văzut cum că furate Au fost toate-ale lor soții – Precum și toți ai lor copii –
4În hohote au izbucnit Cu toții și s-au tânguit.
5Două soții, David avea: Ahinoam i se numea Prima, fiind din Izreel. A doua fost-a din Carmel. Abigail era chemată, Fiind, de la Nabal, luată. Astfel, femeile acele, Răpite-au fost atunci, și ele.
6David era-n mare strâmtoare, Căci toți voiau să îl omoare Cu pietre, căci erau mâhniți, Furioși și-n contra lui porniți, Pentru tot ce s-a întâmplat. Dar David s-a îmbărbătat Și s-a-ncrezut în Dumnezeu, Care l-a sprijinit, mereu.
7Pe-Abiatar – preotul care, Pe-Ahimelec, părinte-l are – La sine-ndată, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Adu-mi efodul!” El s-a dus După efod și l-a adus.
8David, în fața Domnului, Merse, să ceară sfatul Lui: „Ce să fac, oare? Să pornesc, Pe-Amaleciți, să-i urmăresc? Pot oare, ca să plec acum? Am să-i ajung, oare, pe drum?” Domnul a zis: „Poți să pornești Și poți ca să îi urmărești. Îi vei ajunge, negreșit, Și totul fi-va izbăvit.”
9David, atunci, și-a adunat Toți oamenii și a plecat. Aceia care-l însoțeau, La șase sute se vădeau. Astfel, ajunse ceata lor, Pân’ la pârâul zis Besor. Acolo, ei s-au așezat Cu tabăra și-au așteptat Să vină cei întârziați, Care, pe drum, erau aflați. După ce toți s-au adunat,
10David în tabără-a lăsat Pe două sute dintre ei, Pentru că oamenii acei, Prea obosiți, se dovedeau, Iar mai departe, nu puteau Atunci, a merge, negreșit. Cu ceilalți însă, a pornit După Amaleciți, de-ndată. Cei ce erau cu el, în ceată – Care, la drum, îl însoțeau – La patru sute se vădeau. De apele Besorului, David și toată ceata lui Trecură-n grabă. Pe-un tăpșean,
11Au întâlnit un Egiptean. Oamenii care l-au aflat, La David, l-au înfățișat. David, atunci când l-a zărit, A înțeles că-i ostenit, Că e flămând și însetat. Cu pâine, el l-a îmbiat, A poruncit, apă, să-i dea,
12Și i-a mai dat, de-asemenea, O legătură de smochine Și de stafide, de la sine. După ce omul a mâncat, Puteri a prins și s-a-ntremat, Căci au trecut trei zile-n care Nimic, n-avuse, de mâncare.
13David, în urmă, i-a vorbit: „Spune-mi, de unde ești venit?” El a răspuns: „Sunt un băiat Cari, din Egipt, este plecat. Muncesc la un Amalecit. Stăpânul meu m-a părăsit Acum trei zile, căci eram Bolnav și-abia mă mai mișcam.
14Spre miazăzi, am năvălit, În partea-n care-a locuit Poporul Cheretiților. Cu oastea-Amaleciților, Prin Iuda, noi am mai trecut – Pe lângă-al lui Caleb ținut – Și în Țiclag am năvălit, Pe care l-am și pustiit.”
15David l-a întrebat apoi: „Vrei să ne duci, acum, pe noi, La oastea de Amaleciți?” „Dacă-ndurare-mi dăruiți” – Răspunse el – „mă învoiesc Și am să vă călăuzesc. Jură-mi acuma, te rog eu, Pe Numele lui Dumnezeu, Că n-ai să mă ucizi apoi Și nici nu mă vei da-napoi, În mâinile stăpânului Ce îl aveam, ca rob al lui.”
16David, atunci, s-a învoit, Iar tânărul i-a însoțit, Ducându-i la Amaleciți. Aceștia fost-au risipiți În tot ținutul. Chefuiau Și bucuroși se arătau, Pe urma prăzii dobândite Din jafurile săvârșite În țara Filistenilor Și-n a lui Iuda. Oastea lor, Acum, o grijă doar, avea: Aceea de-a mânca și-a bea.
17David, în zori, a năvălit Și până-n seară i-a zdrobit. Doar patru sute au scăpat Căci, pe cămile, s-au urcat Și-n mare grabă au fugit. David nu i-a mai urmărit
18Căci, înapoi, el a luat Tot ceea ce le-a fost furat. În felu-acesta, a putut Ca soațele ce le-a avut, Să și le ieie, înapoi.
19Toți au văzut, mirați, apoi, Cum că nimic nu le-a lipsit, Din ceea ce le-a fost răpit. Nevestele, toate erau, Cu pruncii pe care-i aveau.
20Au mai luat cirezi de boi Și toate turmele de oi, Iar cei cari turmele mânau, Mergeau în față și strigau: „Prada aceasta, toată – iată – De către David e luată!”
21În urmă, David a sosit, La oamenii cari s-au oprit, La apele Besorului, Căci două sute dintre-ai lui, Prea obosiți, s-au dovedit Și-n luptă nu l-au însoțit. Ei s-au grăbit – care, de care – Să-i iasă în întâmpinare. David, când s-au apropiat, De sănătate, i-a-ntrebat.
22Dintre cei ce l-au însoțit În luptă, unii s-au vădit Răuvoitori și au strigat: „Oameni-aceștia n-au luptat, Pentru că nu au fost cu noi. Astfel, din prada de război, Nimica, nu le datorăm. Trebuie numai să-i lăsăm, Nevestele, să și le ia – Copiii de asemenea – Și-apoi, să plece, unde vor!”
23Dar David zise: „Fraților! Să nu-ndrăznească cineva, Să făptuiască-așa ceva! Căci Dumnezeu ne-a dăruit Prada și tot El ne-a păzit. Pe cei care ne-au atacat, În mâna noastră, i-a lăsat.
24Și cine credeți, mai apoi, Că vă va asculta pe voi? Aceeași parte, vor avea Ce-i ce-au luptat, și-asemenea, Cei care nu ne-au însoțit, Căci lucrurile ne-au păzit.”
25Și astăzi, se face la fel, În orice loc, în Israel. O lege și un obicei, E acest lucru, la Evrei.
26Când, la Țiclag, ei au sosit, David găsi că-i potrivit Să dea apoi, din prada lor – O parte – și bătrânilor Din Iuda și, de-asemenea, Prietenilor ce-i avea. Îndată, daruri, a trimis, Iar cei care le-au dus, au zis: „Acesta este darul meu, Pe care, vouă, vi-l dau eu, Din prada ce am dobândit Atuncea când m-am războit Cu toți vrăjmașii cei pe care Al nostru Dumnezeu îi are!”
27Daruri, el a trimis, astfel, Celor ce fost-au la Betel Și la Iatir și la Ramot,
28La Eștemoa și Sifmot; La Aroer, trimise-apoi, Parte, din prada de război.
29De-asemeni, daruri au primit Cei ce-n Racal au locuit. A mai trimis și la Cheniți, Precum și la Ierahmeliți;
30Cei cari, în Cor-Așan erau, Cei care-n Horma se aflau, Cei ce-n Atac au locuit, De-asemeni, daruri, au primit.
31Cei din Hebron primiră-apoi, Parte, din prada de război. Pe orișiunde a trecut David cu-ai săi, parte-a făcut, La toți, din pradă – negreșit – Fiind astfel, de toți, iubit.