1Toți Filistenii s-au unit Și o oștire-au pregătit, Vrând să pornească mai apoi, Cu Israelul, un război. Achiș, pe David, l-a chemat, Și-n acest fel, a cuvântat: „Să îți iei oamenii cu tine, Căci trebuie să vii cu mine. Vreau să îmi stați alăturea, Să întăriți oștirea mea.
2David, în față-i, s-a plecat Și-apoi astfel a cuvântat: „Bine-mpărate, fii pe pace, Căci vei vedea ce poate face David, umilul rob al tău.” Când auzi răspunsul său, Achiș a zis: „David, să știi Că păzitor tu ai să fii, Iar sarcina ce-o vei avea E să veghezi asupra mea.
3De mult murise Samuel. Întreg poporul Israel, La Rama, la înmormântat, Chiar în cetatea-n care-a stat. Saul – din țară – i-a gonit Pe toți cei care s-au vădit Precum că, morții, îi chemau, Și pe toți cei care ghiceau.
4Toți Filistenii s-au unit Și la Sunem au poposit. Saul, alăturea de el, A strâns întregul Israel. Către Ghilboua ei s-au dus Și-acolo, tabăra, și-au pus.
5Când i-au văzut pe Filisteni, Saul și cu ai săi oșteni, De-ndată, s-au înspăimântat Și inima le-a tremurat.
6Saul, în fața Domnului S-a dus să ceară sfatul Lui. Dar Domnul nu l-a ascultat Și nici răspunsuri nu i-a dat. Prin vise, El nu i-a vorbit, Nici prin Urim nu l-a vestit, Nici prin proroci nu l-a-nștiințat.
7Saul, atunci, a cuvântat: „Hei, slujitori! Grabnic plecați Și o femeie-mi căutați, Care să știe-n astă vreme, Duhuri de morți, ca să îmi cheme, Căci vreau să-ntreb ce pot să fac.” Ei au făcut pe al său plac, Și-au zis către-mpăratul lor: „Iată-mpărate, în En-Dor, Se află o femeie care O astfel de putere are, Încât ea poate-n orice vreme, Pe morți, la ea, ca să îi cheme.”
8Saul, de haine, s-a schimbat Și cu doi oameni a plecat Să o găsească, negreșit. Noaptea – la ea – ei au sosit, Iar Saul i-a vorbit, de-ndat’: „Nu te speria! Eu am aflat, Că poți să chemi, în orice vreme, Morții, la tine. Nu te teme, Căci nu ai să pățești nimic! Să-mi chemi numai, pe cine-ți zic, Ca să ne spună tuturor, Ce o să fie-n viitor!”
9Femeia zise: „Nu știi oare, Ce s-a-ntâmplat cu toți cei care Puteau, cu morții, să vorbească, Sau viitorul să-l ghicească? Nu știi că Saul i-a gonit Din țară și i-a nimicit? De ce, acuma, îmi întinzi O cursă, vrând ca să mă prinzi?”
10Saul, pe Domnul, a jurat, Spunându-i: „Cu adevărat, Viu este Domnul Dumnezeu, Că nici un rău n-am să-ți fac eu!”
11Femeia zise: „Dar pe cine Vrei ca să-l chem, acum, la tine?” „Vreau să mi-l scoli pe Samuel, Să-l chemi aici!” – răspunse el.
12Pe Samuel, când l-a văzut, Femeia-ndată s-a temut Și-nspăimântată a țipat, Zicând: „De ce m-ai înșelat? Căci tu ești Saul, negreșit!”
13Saul, atunci, a glăsuit: „Fii fără teamă, eu îți zic, Căci nu ai să pățești nimic! Dar spune-mi iute, ce-ai văzut?” „În fața mea, a apărut” – Zise femeia – „o ființă, Care – după a mea știință – Dumnezeiască se arată Și din pământ se-nalță, iată.”
14„Cum e la chip?” – a întrebat Saul atunci. Ea zise-ndat’: „Bătrân e cel ce se trezește. O pânză, trupu-i, învelește. Da. Are-o mantie pe el.” Saul, știind că-i Samuel, Îndată, fața și-a plecat Și înainte-i s-a-nchinat.
15„De ce mă tulburați dar, voi?”– Îi zise Samuel apoi. Saul răspunse, de îndat’: „Iată, sunt tare strâmtorat! Vin Filistenii peste noi, Și va începe-un nou război. Ce pot să fac, acuma, eu? L-am întrebat pe Dumnezeu, Dar El, răspunsuri, nu mi-a dat, Pentru că s-a îndepărtat De mine-n acest ultim ceas, Și iată, singur, am rămas. Domnul, de mine, S-a ascuns: Nici prin proroci nu mi-a răspuns, Și nici prin vise. Disperat, Pe tine-atuncea te-am chemat – Căci altă cale n-am văzut – Ca să mă-nveți ce-i de făcut.”
16Când Samuel l-a auzit, În felu-acesta i-a vorbit: „De ce vii să mă-ntrebi, pe mine, Când Domnul nu mai e cu Tine, Și-acuma e vrăjmașul tău?
17El face după planul Său, Pe care, eu ți l-am vestit, Așa precum mi-a poruncit. Împărăția, știi pre bine Că El a rupt-o de la tine Și altuia a dăruit-o: David e cel ce a primit-o.
18N-ai ascultat de Dumnezeu – Precum te-am îndemnat, mereu – Și pe-Amalec nu l-ai făcut Să simtă – cum El ți-a cerut – Asprimea mâinii Domnului. N-ai ascultat de glasul Lui Și de aceea – astăzi – El Îți face ție-n acest fel.
19În mâna Filistenilor, Dat ai să fii, cu-al tău popor. Mâine – și tu și ai tăi fii – Cu mine o să fiți – să știi – Iar Domnul, pe ai tăi oșteni, Pradă-i va da, la Filisteni.”
20Îndată, Saul s-a-ngrozit Și la pământ s-a prăbușit. De-o zi și-o noapte n-a mâncat Și-astfel, puterea i-a secat.
21Femeia merse-n fața lui Și-i zise împăratului: „Iată că eu te-am ascultat Și am făcut ce m-ai rugat. Chiar viața mi-am primejduit, Făcând precum mi-ai poruncit.
22Acuma dar, ia seama bine, Și-ascultă-mă și tu, pe mine. Lasă-mă-ngrabă să mă duc, Puțină pâine să-ți aduc. Putere ai să prinzi acum, Ca să pornești, din nou, la drum.”
23Dar Saul s-a împotrivit: „N-am să mănânc”, el a rostit Cu hotărâre, însă ea – Și slugile asemenea – Au stăruit necontenit, Până când el s-a învoit. De la pământ, s-a ridicat Și-apoi, pe pat, s-a așezat.
24Femeia, un vițel, avea. În mare grabă, merse ea, Luă vițelul, l-a tăiat Și-apoi făină-a frământat. Azimi a copt, iar la sfârșit,
25Tot ceea ce a pregătit, A dus la Saul. El a stat – Cu ai săi oameni – și-a mâncat. Apoi, în noaptea ‘ceea chiar, În tabără s-a întors iar.