1Pe ale timpului poteci, Sunt patru sute și optzeci De ani, care s-au perindat De când Israel a scăpat Din a Egiptului robie. Pe al său scaun de domnie, Iată că Solomon ședea – De patru ani – și stăpânea Peste întregul Israel. Atuncea, începuse el – Așa precum avuse-n plan – În luna Ziv, care în an A doua este – să zidească O casă-n cari să locuiască Numele Domnului, mereu, Și-un Templu, pentru Dumnezeu.
2Când totul fost-a pregătit, O casă mare a zidit, Cari, în lungime, se vădea Că șasezeci de coți avea. Lată era de douăzeci Și-n înălțime-avea treizeci.
3Pridvorul care se-ntindea În fața Templului, avea La douăzeci de coți lungime, Și prindea casa în lățime; În lat, așa a fost făcut, Că zece coți doar, a avut, Exacta pe acea parte care, În fața lui, Templul o are.
4Ferestrele ce le-a avut, Largi, înăuntru, s-au făcut, Și strâmte-afară. S-au zidit
5Odăi care-au împrejmuit Casa, clădirea Templului Și sfântul său locaș al lui. În rânduri, ele-au fost durate Și peste-olaltă așezate.
6Catul de jos, cinci coți, avea; Mijlocul șase dovedea, Iar cel de sus șapte avuse. Partea de-afară se făcuse Cu-arcade strâmte împrejur, Ca astfel, grinzile din jur Să nu mai trebuiască-atinse Și-apoi, în zidul casei, prinse.
7Pietrele-n ziduri folosite, Mai înainte-au fost cioplite Și astfel, casa s-a zidit, Fără să se fi auzit Ciocanele care băteau. Nici chiar securi nu trebuiau. N-au fost dar, întrebuințate Uneltele din fier lucrate.
8Toate odăile pe care Catul cel mai de jos le are, În dreapta casei își aveau Intrarea. Niște scări suiau, Cotind către al doilea cat, Care în mijloc s-a aflat. De-acolo, alte scări coteau Și la al treilea cat suiau.
9După ce fost-a isprăvită, Casa a fost acoperită Cu grinzi și scânduri potrivite, Care din cedru-au fost cioplite.
10Cele trei caturi se vădeau Că cinci coți fiecare-aveau În înălțime. S-au adus Lemne de cedru și s-au pus, Apoi, pe caturile-acele, Și fiecare dintre ele, În felu-acesta minunat, De casă, a ajuns legat.
11Domnul, la Solomon, s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus:
12„Eu văd că tu te străduiești, Această casă s-o zidești. Dacă păzești legile Mele, Orânduirile acele Pe care, vouă, vi le-am dat, Dacă-mplinești – neîncetat – Ceea ce Eu am poruncit, Atunci, tot ce-am făgăduit Față de David – al tău tată – Am să înfăptuiesc, pe dată.
13Voi locui, în acest fel, În mijlocul lui Israel, Pentru că iată, am de gând Să nu îl părăsesc, nicicând.”
14Când Solomon a isprăvit, Întreaga casă de zidit,
15Cu lemn de cedru a-mbrăcat Zidul – pe interior aflat – De la tavan, fără-ndoială, Și până jos, la pardoseală. Drept pardoseală-apoi, pe jos, Scânduri a pus, de chiparos.
16Scânduri de cedru, mai apoi, Și pentru partea dinapoi A casei, el a folosit, Cu care a acoperit, Pereții toți – fără-ndoială – De la tavan, la pardoseală. Locul acela se vădea Că douăzeci de coți avea, Și Sfânta Sfintelor, astfel, Voit-a a face, din el – Sau Locul cel „prea sfânt” chemat.
17Iar locul ce era aflat În fața lui – și se vădea Că patruzeci de coți avea – Alcătuia Casa pe care Templul lui Dumnezeu o are.
18Lemnul fusese încrustat Cu colocinți; s-au mai săpat Și flori deschise. Negreșit, Totul era acoperit Cu lemn, astfel că nimenea, O piatră, nu putea vedea.
19Casa, în mijloc, a avut Locul prea sfânt, astfel făcut Pentru chivotul Domnului.
20Tot interiorul Locului, Cu aur, fost-a căptușit. În înălțime s-a vădit Că douăzeci de coți avea; Locul prea sfânt se dovedea De douăzeci coți – lungime – Și-alți douăzeci de coți lățime. Locul prea sfânt, în fața lui, Avea altarul Domnului, Din lemn de cedru-nchipuit Și-n aur – tot – acoperit.
21Pe dinăuntru, casa toată În aur fost-a îmbrăcată. Perdeaua cea despărțitoare, Prinsă era, în lănțișoare, Care – la fel – din aur, sânt. În fața Locului prea sfânt – Cari fost-a-n aur poleit – Perdeaua ‘ceea s-a găsit.
22Cu aur – când a fost sfârșită – Casa fusese căptușită. De-asemenea, altarul care, Locul prea sfânt în față-l are, În aur fost-a îmbrăcat.
23Doi heruvimi, cari s-au săpat În trunchi sălbatic de măslin – Înalți de zece coți doar – vin Să umple Locul cel pre sfânt.
24Ale lor aripi, toate, sânt De câte cinci coți fiecare Și-astfel lungimile pe care Între aripe le aveau, De zece coți se dovedeau.
25Al doilea heruvim, la fel, Toți zece coți avea și el. Măsurile și chipul lui, Erau ca ale primului.
26În înălțime, fiecare Din heruvimi, zece coți, are.
27De Solomon au fost luați Și-apoi, în casă așezați, Încât aripa unuia Zidul din dreapta-l atingea, Iar partea stângă-a zidului O atingea vecinul lui, Cu vârful aripei. Apoi, La mijloc, își uneau cei doi, Aripile, căci se-atingeau.
28Acoperiți, ei se vădeau A fi cu aur, fiecare, Din creștet până la picioare.
29Atât în față, cât și-n spate, Pe toți pereți-au fost săpate Chipuri de heruvimi. Săpați Au fost și mulți finici, lucrați În chipul cel mai minunat. Și flori deschise s-au săpat.
30Atât partea de dinapoi – Cât și partea din față-apoi – După ce fost-au isprăvite, Cu aur au fost pardosite.
31Din lemn sălbatic de măslin, Erau și ușile ce vin În fața Locului prea sfânt. Două, în număr, ele sânt. Pragul de sus al ușilor – Și-asemeni și ușorii lor – Prin felu-n care s-au făcut, Câte cinci muchii au avut.
32Măslini sălbatici s-au cioplit Când ușile s-au făurit. Atât în față, cât și-n spate, Pe uși apoi, au fost săpate Chipuri de heruvimi. Săpați Au fost și mulți finici, lucrați În chipul cel mai minunat; Și flori deschise s-au săpat. Ușile-acestea, la sfârșit, Cu aur s-au acoperit.
33Ușorii care străjuiau La poarta Templului, erau Tot din același lemn ciopliți, În patru muchii rostuiți.
34Ușile lor erau, frumos, Lucrate-n lemn de chiparos, Și două scânduri despărțite Fost-au, pe-o ușă, folosite.
35Atât în față, cât și-n spate, Pe uși apoi, au fost săpate Chipuri de heruvimi. Săpați Au fost și mulți finici, lucrați În chipul cel mai minunat; Și flori deschise s-au săpat. Ușile-acestea, la sfârșit, Cu aur s-au acoperit.
36Apoi, la curtea cea pe care Casa-n lăuntrul ei o are, S-au folosit pietre cioplite Cari, pe trei rânduri, sunt zidite. Tot pentru ea, s-au folosit Grinzi cari, din cedru s-au cioplit.
37Anul era al patrulea, Iar luna Ziv abia-ncepea, Atunci când Solomon pornise A face – după cum gândise – O casă-n cinstea Domnului, Unde să stea Numele Lui. Atuncea s-a vădit să fie Pusă a casei temelie.
38Anul al unsprezecelea O lună nouă-și începea. Aceasta, Bul, este chemată Și-a opta e, în an aflată. Atuncea Solomon sfârșise Casa pe care-o construise. Mândră fusese înălțată, Precum a fost, de el, visată, Căci șapte ani s-au perindat Până când ea s-a terminat.