1„Vă-ndemn acum, dragii mei frați, Ca pe-a mea urmă, să călcați, Pentru că eu – neîndoios – Pășesc pe urma lui Hristos.
2Vă laud și îmi pare bine, Că voi vă amintiți, de mine, În toate, și că n-ați uitat Învățătura ce v-am dat.
3Dar vreau să știe fiecare, Cum că Hristos este Cel care E Capul, oricărui bărbat. Bărbatu-apoi, e așezat Să fie cap, pentru femei, Iar Dumnezeu dar, dragii mei, Întotdeauna, ne-ndoios, Este chiar Capul lui Hristos.
4De-aceea, orișice bărbat, Dacă atunci când s-a rugat – Sau, poate, când a prorocit – Capul i-a fost acoperit, A săvârșit un lucru rău, Că-și necinstește, Capul său.
5Orice femeie, de la voi, Dacă se roagă – sau, apoi, O prorocie, a rostit – Fiind cu capul dezvelit, Ea, negreșit, păcătuiește, Căci, pe-al ei cap, îl necinstește, Pentru că ea-i ca una care E rasă-n cap și, păr, nu are.
6Dacă femeia îndrăznește Și, capul, nu și-l învelește, Ca pletele să și le-ascundă, Este mai bine să se tundă! Iar dacă-i rușinos să iasă, În lume, tunsă sau chiar rasă, Atuncea, o să trebuiască Să-nvețe să se învelească.
7În ce-l privește pe bărbat, Acesta nu e obligat A fi, pe cap, acoperit, Pentru că el e, negreșit, Chipul și slava – tot mereu – Al marelui nost’ Dumnezeu, Pe când femeia-i slava care Al ei bărbat, numai, o are.
8Din ea, n-a fost omul luat, Ci ea-i luată, din bărbat.
9Și nu bărbatul – ați văzut – Pentru femeie-a fost făcut, Ci ea-i făcută ca să fie – Pentru al ei bărbat – soție.
10Femeile, necontenit, Pe cap, să poarte, negreșit, Un semn al stăpânirii lor, Din pricina îngerilor.
11Totuși, în Domnul, niciodat’, Femeia nu-i fără bărbat, Și nici omul, de-asemenea, Nu e, în Domnul, fără ea.
12Dacă femeia-i din bărbat, Omul, prin ea s-a întrupat, Și toate sunt, apoi, mereu, Venite, de la Dumnezeu.
13Vă-ntreb pe voi, dragii mei frați, Căci singuri, vreau să judecați: E cuviincios, ca o femeie – Când are-a se ruga – să steie Descoperită-n fața Lui, Adică-n fața Domnului?
14Dar firea nu vă-nvață bine, Și nu vedeți că-i o rușine, Pentr-un bărbat, de a avea Păr lung, în timp ce, pentru ea –
15Vorbesc, acum, despre femei – Podoabă-i părul lung, al ei? Căci părul ce l-a căpătat, Ca-nvelitoare-i este dat.
16Dacă iubește cineva, Cearta cuvintelor, cumva, Vreau ca să știe, cum, că noi N-avem ăst obicei, și-apoi, Biserica – de-asemenea – N-are ăst obicei, nici ea. Biserica lui Dumnezeu, Nici n-o să-l aibă, vă spun eu.”
17„Vă dau această-nvățătură, Și-s trist că nu sunt în măsură Să laud faptul că doriți Ca, împreună, voi să fiți. De câte ori vă adunați, A fi mai buni, nu căutați, Ci dimpotrivă – am văzut – Că tot mai răi, voi v-ați făcut.
18Am auzit – și rău îmi pare – Că dacă faceți adunare, Mereu, se iscă, mai apoi, Doar dezbinare, între voi. În parte, cred, cu-adevărat, Căci chiar așa s-a întâmplat,
19Pentru că trebuie, apoi, A fi partide, între voi, Căci doar așa, pot ca să vină Toți cei găsiți buni, la lumină.
20Când, într-un loc, vă adunați, Nu-i cu putință să mâncați, În tihnă, cina Domnului, Care-i spre pomenirea Lui,
21Pentru că dacă stați la masă, Cina ce o aveți de-acasă, Sunteți grăbiți să o luați, Mai înaintea altor frați, Încât, flămânzi sunt uni-apoi, Sau beți sunt alții, dintre voi.
22Dar oare, case, nu aveți, Ca să mâncați, ori ca să beți? Sau arătați dispreț, mereu, Bisericii lui Dumnezeu? Ori vreți să-i rușinați dar, voi, Pe cei cari n-au nimic, apoi? Și-atunci, ce vreți ca să mai zic? Nu pot să vă mai spun nimic! Ori laudele-mi așteptați? Dar nu puteți fi lăudați, Pentru că, din astă privință, Mie îmi e, cu neputință.
23Căci, de la Domnul, am primit, Tot ceea ce v-am dăruit, Și tot ceea ce-am căutat Să vă învăț, neîncetat. Așa după cum ați văzut, În noaptea-n care-a fost vândut, Domnul Iisus S-a ridicat Și-apoi, o pâine, a luat.
24Lui Dumnezeu, I-a mulțumit, A frânt-o și a glăsuit: „Această pâine, s-o luați Și-apoi, din ea, toți să mâncați. Acesta este trupul Meu, Cari, pentru voi, s-a frânt. Deci, Eu Vă-ndemn să faceți, negreșit, Lucrul acest, necontenit, De-acum, spre pomenirea Mea.”
25Același lucru, El avea Să-l facă-apoi, când a luat Paharul, și a cuvântat: „Cupa aceasta, pe pământ, Arată noul legământ Care, acum, s-a încheiat, În al Meu sânge. Ne-ncetat, Faceți ăst lucru, când veți bea, Din el, spre pomenirea Mea.”
26Căci ori de câte ori mâncați, Pâinea aceasta – iubiți frați – Și beți acest pahar, să știți, Că voi, de fapt, numai vestiți, Pieirea Domnului astfel, Până când se va-ntoarce El.
27Dacă mănâncă cineva, Pâinea aceasta, sau cumva, În chip nevrednic, o să fie Băut paharul, să se știe, Căci cel cari astfel s-a purtat Are să fie vinovat Apoi, de trupul Domnului Și-asemeni, de sângele Lui.
28Deci, fiecare să vegheze Și, starea, să și-o cerceteze, Când, să mănânce, o să vrea, Din pâine, sau din vin să bea.
29Un lucru să mai știți voi, încă: Cel care bea și cari mănâncă, Își va-nghiți osânda lui, Dacă el, trupul Domnului, Nu știe să-l deosebească Și, cinste, să Îi dăruiască.
30Din astă pricină, la voi Sunt mulți neputincioși și-apoi, Bolnavii sunt, în număr mare, Și nu puțini sunt nici cei care, Cuprinși au fost, de un somn greu, Ce-i ține adormiți, mereu.
31Dacă ne-am judeca, dragi frați, Noi singuri, n-am fi judecați.
32Când suntem judecați, să știți, Suntem, de Domnul, pedepsiți, Pentru ca-n ziua cea de-apoi, Să nu fim osândiți și noi, Cu toată lumea, cari chemată Va fi, atunci, la judecată.
33La masă, când vă adunați, Unii pe alții v-așteptați.
34Atunci când întâmpla-se-va Că, foame, îi va fi cuiva, Acela să mănânce-acasă – ‘Nainte de-a pleca la masă – Pentru a nu vă-mpinge-apoi, Către osândă, și pe voi. De celelalte lucruri care Nevoie e ca, fiecare Să le cunoască, vă vorbesc Atunci, când am să vă-ntâlnesc.”