1„Vreau ca să știți dar, fraților, Cum că părinții noști’, sub nor Erau atunci, și fiecare A fost trecut, apoi, prin mare.
2Prin Moise, ei au fost luați Și au fost duși și botezați, Cu toți, apoi, în nor și-n mare.
3Toți au primit acea mâncare, Ce-i de origine cerească Și care e duhovnicească.
4Ei au avut, drept udătură, Același fel de băutură Duhovnicească, ce ieșea, Din piatra cari îi însoțea Și cari avea să se vădească, Drept stânca cea duhovnicească. Această stâncă, ne-ndoios, Fusese-atuncea, chiar Hristos.
5Dar totuși, mulți din ei – mereu – N-au fost plăcuți, lui Dumnezeu Și, de aceea, negreșit, Mulți, în pustie, au pierit.
6Tot ce s-a petrecut apoi, Este o pildă, pentru noi, Ca să nu ne mai dea prin gând, Să vrem ce-au poftit ei, nicicând.
7La idoli, să nu vă-nchinați – Ca unii dintre ei – dragi frați. Cum știți prea bine, că s-a zis Și, în Scripturi, se află scris, „Poporu-acesta a șezut Și a mâncat și a băut; Apoi, în urmă, s-a sculat Și a-nceput de a jucat.”
8Să nu curvim, cum ați văzut, Că unii din ei au făcut, Așa încât au fost loviți Și au ajuns ca nimiciți – Dintre ai lui Israel fii – La douăzeci și trei de mii, Să fie, într-o zi apoi.
9Să nu-ncercăm, acum, și noi, Pe Domnul, să Îl ispitim, Căci nimiciți avem să fim. Unii din ei L-au ispitit, Iar El, prin șerpi, i-a prăpădit.
10Să nu cârtiți, cum ați văzut, Că unii din ei au făcut, Când Domnul, cu Nimicitorul, Și-a curățat, apoi, poporul.
11Tot ceea ce s-a întâmplat, Ca pildă, ne-a fost nouă, dat. Totul s-a scris ca, pentru noi, Învățături să fie-apoi, Iar peste ele, a venit, Acum, al veacului sfârșit.
12Așadar, cel care gândește Că în picioare se găsește, Atent să fie, ca să vadă, În jurul său, și să nu cadă.
13Nu v-a ajuns nici o ispită, Cari să nu fie potrivită, După puterea omenească, Iar Domnul o să vă ferească Și nu va-ngădui să fiți, Peste putință, ispitiți, Pentru că Domnul Dumnezeu Se-arată credincios, mereu. Când a lăsat El, o ispită, Alături, fost-a pregătită Și calea de-a ieși din ea. Putere, astfel, veți avea – Și, totodată, și răbdare – Ca să ieșiți din încercare.”
14„De-aceea zic, dragii mei frați, La idoli, nu vă închinați.
15Felul în cari vorbesc arată Că voi sunteți, cu judecată: Deci, judecați singuri, ce spun, Și-apoi, luați ce este bun.
16Paharul binecuvântat – Semnul care ne este dat – Pe care-l binecuvântăm De câte ori, noi îl luăm, Nu este oare-o-mpărtășire Cu sângele cari, peste fire, Hristos, să curgă, l-a lăsat? Iar pâinea care ni s-a dat Și-o frângem, pentru fiecare, Nu-i o împărtășire, oare, Cu trupul lui Hristos? Apoi –
17Ținând cont că-i o pâine – noi, Cei ce, de ea, parte, avem – Numai un singur trup suntem.
18Uitați-vă la Israel Și, după trup, gândiți, la el: Cei ce mănâncă jertfe dar, N-au părtășie, la altar?
19Deci, ce zic eu acuma, oare? Voi spune că un lucru care A fost jertfit idolilor, Ceva înseamnă, fraților? Sau poate crede cineva, Cum că un idol e ceva?
20Ba dimpotrivă, eu gândesc Căci Neamurile – ce jertfesc – Jertfesc doar dracilor, mereu, Și, nicidecum, lui Dumnezeu. Eu nu vreau ca, împărtășiți, Cu draci-n urmă, voi să fiți.
21Vă spun, să știți, că nu puteți, Paharul Domnului, să-l beți Și-apoi, paharul dracilor. Nici nu puteți sta – fraților – La masa Domnului și-apoi, La masa dracilor. Sau voi
22Ați vrea ca-ntărâtat să fie Al nostru Domn, la gelozie? Mai tari, gândiți, că suntem noi, Decât e Dumnezeu, apoi?”
23„Să știți că, pe acest pământ, Îngăduite, toate sânt. Toate mi se îngăduiesc, Însă, nu toate mă zidesc.
24Vă rog, acum, dragii mei frați, Ca nu cumva, să căutați, Folosul vostru, tot mereu. De-aceea, iată sfatul meu: Folosul altuia-ncercați, Necontenit, să-l căutați.
25Mâncați din tot ce ați văzut Că-i, pe piață, de vândut, Fără, însă, a căuta, Necontenit, a cerceta Ceva, din pricini care vin Din cuget, căci de el se țin.
26Căci „toate cele care sânt, Precum și-acest întreg pământ, Sunt ale Domnului”, să știți.
27Atuncea când sunteți poftiți, La masă, de-un necredincios – Și mergeți – eu vă rog frumos, Ca să luați bine aminte, Căci ce vă pune înainte, Va trebui ca să mâncați, Fără ca voi să cercetați Ceva, din pricini care vin Din cuget, și de el doar, țin.
28Atunci când, întâmpla-se-va, Ca să vă spună cineva, Că, „Pentru idoli, e jertfit Lucrul acesta”, negreșit, Voi nu trebuie să luați, Nimic, din el, ca să mâncați, Din pricina cugetului Și-apoi din cea a omului, De care fost-ați înștiințați. Vă spun, din nou, dragii mei frați, Căci „toate cele care sânt – Precum și-acest întreg pământ – Sunt ale Domnului”, mereu.
29Când vă vorbeam, de cuget, eu, Nu la al vostru mă gândeam, Ci de al altuia vorbeam. De ce să vină cineva Și să mă judece, cumva, Pe mine, dacă m-a văzut Că slobozenie am avut?
30Dacă mănânc, și-am mulțumit, De ce să fiu, de rău, vorbit, Pentru un lucru ce-l primesc Și pentru care mulțumesc?
31Fie că beți sau că mâncați, Ori faceți altceva, dragi frați, Să faceți totul, tot mereu, Spre lauda lui Dumnezeu.
32Să nu fiți, prin a voastră fire, Prilejul de păcătuire, Aflat în calea Grecilor, Precum și a Iudeilor, Sau a Bisericii, pe care, Al nostru Dumnezeu o are.
33Așa cum mă silesc și eu, Să caut nu folosul meu, Ci doar folosul tuturor Fiind pe plac oamenilor, La fel, vă sfătuiesc, pe voi Să faceți ca și mine-apoi.”