1Nahaș, cel care-i așezat, Peste Amon, ca împărat, Muri și-n locu-i a venit Feciorul său, de a domnit.
2David a zis: „La rândul meu, Acum am să arăt și eu Bunăvoință lui Hanun, Căci și-al său tată a fost bun Față de mine, ne-ncetat. Astfel, așa cum s-a purtat Cu mine – în trecut – Nahaș, La rându-mi, cu al său urmaș, La fel am să mă port și eu Și am să-i dau sprijinul meu.” Apoi el, slugi, a repezit, Pân’ la Hanun, căci a dorit Să-l mângâie-n durerea lui, Dată de moartea tatălui. Când slujitorii au intrat În țara lui Amon, de-ndat’,
3Toți oamenii aceia cari, Peste-Amoniți erau mai mari, S-au dus pân’ la Hanun și-au zis: „Tu crezi că David i-a trimis Pe slujitorii săi – la tine – Ca să te mângâie? Ei bine, Noi nu credem așa ceva! Este cu totul altceva: David trimite-astă solie, Căci el dorește ca să știe Cum e cetatea și-a ei pază, Iar după ce o cercetează, Încredințat fii, că pornește Încoace și o nimicește.”
4Hanun, atuncea, i-a-nhățat, Pe slujitori și le-a tăiat Bărbile, iar pe jumătate Chiar hainele le-au fost tăiate, Până la brâu și înapoi I-a slobozit să plece-aspoi.
5David fusese înștiințat, De tot ceea ce s-a-ntâmplat Și niște oameni a trimis În fața lor, prin cari le-a zis: „La Ierihon să vă opriți. Acolo să v-adăpostiți, Pân’ vă va crește barba iar, Și-apoi să vă întoarceți dar.”
6Toți Amoniți-au priceput Cum că prin ceea ce-au făcut, Ajuns-au ca, urâți, să fie De-a lui Israel seminție. De-aceea, oameni și-au tocmit Și de război s-au pregătit Cu călăreți din Siria Și din Mesopotamia. De-asemenea, și-au strâns oșteni Din neamul cel de Sirieni Cari, la Maaca, se aflau, Sau care-n Țoba locuiau. Talanți de-argint au folosit Când oștile și le-au tocmit. În număr, s-au vădit să fie Talanți-aceștia, la o mie.
7Treizeci și două mii de cară Au mai tocmit și mai luară Pe cel cari fost-a așezat, Atunci, în Maca, împărat. În jurul împăratului, S-a strâns întreg poporul lui. La ei s-au mai adăugat Și Amoniții, de îndat’, Căci din cetăți ei au ieșit Și de război s-au pregătit.
8David fusese înștiințat De tot ceea ce s-a-ntâmplat Și-astfel Ioab – acela care Peste oștiri, era mai mare – Trimis a fost, în contra lor, Cu oștile Evreilor. Cei care cu Ioab erau, Oameni viteji se dovedeau.
9Când Amoniții i-au zărit, În mare grabă au ieșit Și-n linie – pentru război – S-au așezat cu toți apoi, Chiar lângă poarta de intrare, Pe cari, cetatea lor o are. Toți cei care i-au sprijinit, În câmp s-au dus și-au poposit.
10Ioab a înțeles de-ndat’, Ce luptă are de purtat, Știind că se va bate-apoi Și înainte și-napoi. O ceată-atuncea și-a ales Și pe-acei oameni i-a trimes În contra Sirienilor.
11A așezat conducător Pe restul oștii adunate, Pe Abișai – pe al său frate – Care să țină, în război, Piept Sirienilor. Apoi,
12El zise către Abișai: „Tu, neclintit, voiesc să stai. Dar dacă întâmpla-se-va Că Sirieni-or fi, cumva, Mai tari decât sunt eu, să știi Că-n ajutor doresc să-mi vii. Atunci însă când voi vedea Precum că nu veți mai putea Să țineți piept la Amoriți, De mine fi-veți sprijiniți.
13Fii tare și să arătăm Curaj, în lupta ce-o purtăm, Pentru cetățile pe care Al nostru Dumnezeu le are Și pentru-al nost’ popor. Acum, Să facă Dumnezeu precum Găsește El de cuviință! Va fi după a Lui dorință!”
14Ioab și-ai săi i-au atacat Pe Sirieni. Ei s-au speriat Și au fugit din fața lor.
15Oștirea Amoniților, Din depărtare, a văzut Tot ceea ce s-a petrecut, Fugind apoi înspăimântată De Abișai și a lui ceată. Toți, în cetate, au pătruns, Unde în urmă s-au ascuns. Apoi Ioab – și-ai săi – porniră Și la Ierusalim veniră.
16Când Sirienii au văzut Că Israelul i-a bătut, Îndată o solie-au pus, Care a mers de i-a adus Pe Sirieni-aceia care Stau peste Râu, în așteptare. Șofah fusese căpitan Și-al lui Hadarezer oștean. El fost-a pus conducător Al oștii Sirienilor.
17David, atunci când a aflat, Întreg poporul și-a chemat Și-astfel, o oaste și-a făcut. Peste Iordan el a trecut Și-n linie, pentru război, Și-a așezat oameni-apoi. Toți Sirienii au ieșit
18Să-i țină piept, dar au fugit Înspăimântați, din fața lui Și-a oștii Israelului. Dintre cei cari au însoțit Carele-n luptă, au pierit Atunci, în număr, șapte mii. Apoi și patruzeci de mii De pedestrași au mai căzut. Chiar și Șofah – cari e știut Precum că el era cel care Peste oștire-a fost mai mare – În bătălie-a fost lovit, Și-n felu-acesta a murit.
19Toți slujitorii cei pe care, Hdarezer, supuși, îi are, Bătuți – atunci când s-au văzut – Cu Israel, pace-au făcut, Iar Sirienii s-au smerit Și-apoi nu au mai îndrăznit Ca să îi vină-n ajutor Neamului Amoniților.