1Tot Israelul a trimis, Soli, la Hebron, care i-au zis Lui David: „Uită-te la noi, Și ai să înțelegi apoi, Că os din osul tău suntem, Carne din carnea ta, și-avem Același sânge. Bunăoară,
2Când împărat, odinioară, Saul fusese, tu erai Acela care îl duceai Și-l aduceai pe Israel. De-aceea, ție-atunci, astfel Ți-a vorbit Domnul Dumnezeu: „Tu ai să paști poporul Meu, Și căpetenie ai să fii, Peste-ai lui Israel copii.”
3Bătrânii toți, din Israel, Veniră la Hebron, la el, Și-un legământ au încheiat Ungându-l ca și împărat Apoi, în fața Domnului, Precum cerea cuvântul Lui, Pe care îl spusese El, Prin robul Său, prin Samuel.
4David, cu tot poporul lui, Spre a Ierusalimului Cetate-n urmă a pornit, S-alunge neamul Iebusit Care în țară locuia. Ierusalimul se numea, „Iebus”, în vremi îndepărtate.
5Lui David, toți, cei din cetate, Îi ziseră: „Nu vei putea, Nicicând, ca să pătrunzi, în ea!” David și oștile-i armate, În a Sionului cetate, Intrară și au cucerit-o, Iar de atunci, toți au numit-o Drept cetățuia cea pe care, David în stăpânire-o are.
6David, când spre Sion, s-a dus, Către ai săi, astfel, a spus: „Acela care o să-i bată, Pe Iebusiți, acela – iată – Drept căpetenie-o să fie Și domn! Așa vreau să se știe!” Atunci Ioab, acela care, Drept al Țeruei fiu apare Întâiul, la război s-a dus Și căpetenie-a fost pus.
7David și oștile-i armate, În a Sionului cetate, Intrară și au cucerit-o, Iar de atunci, toți au numit-o Drept cetățuia cea pe care David în stăpânire-o are.
8El, cetățuia, a-ntărit-o: Cu ziduri a împrejmuit-o, Cari, de la Milo, începeau Și-n jurul ei se întindeau. Cealaltă parte de cetate, Avea spărturi, cari, reparate, Sunt de Ioab. Precum se știe,
9David a început să fie, Apoi, din ce în ce mai mare, Iar brațul cel puternic, tare, Al Domnului oștirilor, I-a fost, mereu, în ajutor.
10Iată-i pe cei cari îl slujeau, Pe David și viteji erau, Și care-apoi l-au ajutat Ca să ajungă împărat, După cuvântul Domnului, Rostit despre poporul Lui.
11Iată vitejii care-au stat Cu David și l-au ajutat: Ioșobeam – acela care Părinte, pe Hacmoni-l are – Fruntaș fiind al oștilor, În rândul căpitanilor. Trei sute-au fost cei ce-au pierit, Când sulița și-a învârtit.
12Urmează Eleazar – cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are, Pe Ahohitul. El a stat Alăturea de împărat, Fiind în rândul celor trei
13Oșteni ai săi. David, cu ei, Să țină piept, a reușit – La Pas-Damim – când potopit De Filisteni – într-un război – Fost-a poporul, dând ‘napoi. Un câmp, acolo, se vădea, Pe cari un lan de orz creștea. Întreg poporul, îngrozit, Spriat de moarte, a fugit, Din calea Filistenilor.
14Viteji-atuncea, în ogor, Intrară și s-au așezat Drept scut, în jur, la împărat. Pe Filisteni, ei i-au bătut, Pentru că Domnul a făcut Să vină-o mare izbăvire Peste popor și peste fire.
15Trei dintre cei treizeci, pe care, David, drept căpitani îi are, La peștera care-i aflată În Adulam, s-au dus, căci – iată – Mulți Filisteni s-au adunat Și-n valea Refaim, au stat.
16David – pe-atunci – în cetățuie, A trebuit ca să se suie. La Betleem, fusese pusă O ceată, de dușmani adusă.
17David găsi de cuviință, Ca să își spună o dorință. „Cine-mi va da, apă, să beau?” – A-ntrebat el. „Dar apă vreau, Doar din acea fântână, care, La Betleem e, la intrare.”
18Atunci, cei trei bărbați s-au dus Și-n grabă, apă, i-au adus. Prin tabăra de Filisteni, Trecuseră cei trei oșteni. Dar împăratul n-a băut, Din apă, ci toți au văzut Că a vărsat-o pe pământ, În fața Domnului Cel Sfânt.
19„Să mă ferească Dumnezeu, Să fac, astfel de lucru, eu! Nu gust din apă, căci nu vreau, Din al lor sânge, ca să beau. Căci oamenii acești s-au dus Și, în joc, viața, ei și-au pus, Ca să-mi aducă apă, mie! Cum să fac astă mârșăvie?” Iată ce lucruri au putut, Acei viteji, să fi făcut.
20Peste cei trei, pus cel mai mare, Fusese Abișai, cel care, Fiu al Țeruiei, se vădea, Iar pe Ioab, frate-l avea. El, sulița, și-a învârtit Și-atunci trei sute au pierit, Dintre vrăjmași. În acest fel, E cunoscut în Israel, Iar dintre cei trei, s-a vădit A fi apoi, cel mai vestit.
21Fiind de vază între ei, El a ajuns, peste cei trei – Care erau în rândul doi, Atunci când se purta război – Mai mare, de-a fi așezat, Însă nicicând, nu s-a-nălțat Precum au fost cei trei pe care, Mai înaintea sa, îi are.
22De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om de preț fusese el, Căci îi ucise pe cei doi Lei ai Moabului apoi. Pe când ningea, el a văzut Cum un leu mare a căzut În groapa cari a fost săpată Spre a fi apa adunată. Iute, în ea, s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.
23A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Cinci coți în înălțime-avuse, Și-o suliță, în mâini, ținuse. Aceasta mare se vădea Și sul de țesător părea. Groaznic era la-nfățișare, Când îți rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag avuse, Pe care-n mână îl ținuse. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
24Faptele ce le-a săvârșit Făcutu-l-au a fi vestit Printre cei trei viteji, pe care, Neamul lui Israel îi are.
25Din cei treizeci, cel mai vestit, Benaia fost-a socotit. Cu toate-acestea, niciodat’, Benaia nu s-a ridicat Spre-a fi precum cei trei pe care Mai înaintea sa îi are. David, un loc, i-a dăruit În sfatul său și-a devenit Unul din cei ce s-au aflat, Apropiați, de împărat.
26Apoi urmat-a Asael; Al lui Ioab, frate, e el. Altul e Elhanan, cel care Pe Dodo, drept părinte-l are Și de la Betleem venea.
27Șamot, cel care se trăgea De la Haror, apoi, urmează. Heleț se mai aliniează, Cel care este dovedit Că din Palon era ieșit.
28Cel care Ira se numea Și din Tecoa se trăgea Urma apoi, cu-acela care, Pe Icheș, drept părinte-l are. Abiezer a mai urmat – Care, în Anatot, a stat –
29Și Hușatitul Sibecai. Din Ahoah, era Ilai.
30Și Maharai a mai urmat, Cari din Netofa, e plecat. Cel care-n urmă-i a venit, Tot din Netofa, a ieșit; El se numea Heled, cel care, Pe Bana, drept părinte-l are.
31La rând, venea – apoi – Itai, Din Ghibea, fiul lui Ribai. Toți cei care din Ghibea vin, Sunt ramura lui Beniamin. Benaia se aliniează,
32Din Piraton. Hurai urmează, De la Nahale-Gaș sosit. Și Abiel a mai venit Care-i din Arba, de ținut.
33Din Baharum, a apărut Și Azmavet. Lui i-a urmat Și Eliahba, cel ce-a stat În Șaalbon. A mai venit
34Bene-Hașem, către sfârșit, Și Ionatan, acela care, Pe Șaghe, drept părinte-l are;
35Ca Ahiam al lui Sacar, Și el se trage din Harar. Urmează Elifal, cel care – Iată – pe Ur, părinte-l are.
36Hefer, la rând, a mai urmat, Cari, din Mechera, e plecat. Apoi de la Palon venea Cel ce se cheamă Ahia.
37Hețro venit-a după el, Care se trage din Carmel. În urma lui e Naarai, Cari, fiu, îi este lui Ezbai.
38Fratele lui Natan, Ioel, Se-aliniază, după el. Fiul lui Hagri vine dar, Cel care e chemat Mibhar.
39După aceea a urmat Țelec – de prin Amon plecat; Nahrai, de la Berot, apoi A mai venit. El – la război – Dusese armele pe care Stăpânul său, Ioab, le are.
40Cei cari de la Ieter veniră, Gareb și Ira se numiră;
41În urma lor, a mai venit Și Urie, de neam Hetit. Zabad e cel cari mai apare; El, pe Ahlai, părinte-l are.
42Adina-i cel care venea, Din Ruben. Șiza, se numea Al său părinte. Negreșit, Treizeci de inși l-au însoțit, Din neamul Rubeniților, El fiind căpitanul lor.
43Hanan, apoi, a mai urmat, Fiul lui Maca. Iosafat, Din Mitni, l-a mai însoțit.
44Din Aștarot, a mai venit Și Ozia, iar după el Șama era și Iehiel. Ultimii doi se dovedeau Că fii, ai lui Hotam, erau, Iar locu-n care s-au născut E-al Aroerului ținut.
45Iediael a mai venit – Fiul lui Șimri – însoțit De Ioha, care mai venea Cu frate’său, ce se vădea Tițit a fi; iar după el,
46A apărut și Eliel, Din Mahavim. De-asemenea, A mai venit Ioșavia, Cu Ieribai. Ei se vădeau Că fii ai lui Elnam erau. Itma, apoi, a apărut, Din al Moabului ținut.
47Cel care s-a mai arătat, Fusese Eliel chemat. Obed venit-a după el, Urmat fiind de Iaasiel, Cari, Mețobaia, se mai cheamă, Și-i ultimul, de bună seamă.