Romans 61931

1Ce vom zice dar? Să rămânem în păcat ca să se înmulțească harul?

2Să nu fie așa. Noi care am murit față de păcat, cum vom mai trăi în el?

3Sau nu știți că noi toți care am fost botezați pentru Hristos Isus, am fost botezați pentru moartea lui?

4Deci am fost înmormântați cu el prin botezul pentru moarte, pentru ca după cum Hristos a fost sculat dintre cei morți prin slava Tatălui, așa și noi să umblăm în înnoire de viață.

5Căci dacă ne‐am făcut o tulpină cu el în asemănarea morții lui, vom fi și în a învierii lui,

6cunoscând aceasta că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu el, ca trupul păcatului să fie desființat pentru ca noi să nu mai fim robi păcatului.

7Căci cine a murit este îndreptățit de păcat.

8Și dacă am murit cu Hristos, credem că vom și trăi cu el,

9știind că Hristos fiind sculat dintre cei morți, nu mai moare; moartea nu mai are stăpânire peste el.

10Căci în ceea ce a murit, a murit o dată pentru totdeauna față de păcat; iar în ceea ce trăiește, trăiește față de Dumnezeu.

11Așa și voi, socotiți‐vă pe voi înșivă că sunteți morți față de păcat, dar trăind față de Dumnezeu în Hristos Isus.

12Deci păcatul să nu domnească în trupul vostru cel muritor ca să ascultați de poftele lui,

13nici nu înfățișați păcatului mădularele voastre ca arme de nedreptate, ci înfățișați‐vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii dintre cei morți și mădularele voastre lui Dumnezeu ca arme de dreptate.

14Căci păcatul nu va avea stăpânire peste voi; căci nu sunteți sub lege, ci sub har.

15Ce deci? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Să nu fie așa.

16Nu știți că voi cui vă înfățișați pe voi înșivă robi spre ascultare, sunteți robi ai aceluia de care ascultați, fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate?

17Dar mulțumită fie lui Dumnezeu că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de izvodul de învățătură la care ați fost dați.

18Și fiind făcuți slobozi de păcat, ați fost făcuți robi dreptății.

19Vorbesc omenește din pricina neputinței cărnii voastre: căci după cum ați înfățișat mădularele voastre roabe necurățeniei și nelegiuirii pentru nelegiuire, tot așa acum înfățișați mădularele voastre roabe dreptății pentru sfințire.

20Căci când erați robi ai păcatului, erați slobozi în ce privește dreptatea.

21Deci ce rod aveați atunci în acelea de care acum vă rușinați? Căci sfârșitul acelora este moartea.

22Dar acum, fiind făcuți slobozi de păcat și fiind făcuți robi lui Dumnezeu, aveți rodul vostru pentru sfințire, iar sfârșitul viață veșnică.

23Căci plata păcatului este moartea, dar darul slobod al lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

© British and Foreign Bible Society (BFBS) 2018 © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018

Choose Translation

Switch translation for Romans 6.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.