1Și am auzit un glas mare ieșind din Templu, zicând celor șapte îngeri: Mergeți și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu.
2Și cel dintâi s‐a dus și și‐a vărsat potirul pe pământ; și s‐a făcut o rană rea și pricinuitoare de durere pe oamenii care au semnul fiarei și se închină chipului ei.
3Și al doilea și‐a vărsat potirul în mare; și ea s‐a făcut sânge ca de om mort: și orice suflet de viață care este în mare a murit.
4Și al treilea și‐a vărsat potirul în râuri și în izvoarele apelor; și s‐au făcut sânge.
5Și am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești tu, care ești și care erai, Sfântule, fiindcă ai judecat astfel.
6Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și prorocilor și le‐ai dat sânge să bea: sunt vrednici.
7Și am auzit altarul zicând: Da, Doamne Dumnezeule Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile tale.
8Și al patrulea și‐a vărsat potirul pe soare și i s‐a dat să dogorească pe oameni cu foc.
9Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare: și au hulit numele lui Dumnezeu care are puterea peste rănile acestea și nu s‐au pocăit ca să‐i dea slavă.
10Și al cincilea și‐a vărsat potirul pe scaunul de domnie al fiarei; și împărăția ei s‐a făcut întunecoasă; și își mușcau limbile de durere.
11Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor și nu s‐au pocăit de faptele lor.
12Și al șaselea și‐a vărsat potirul peste râul cel mare Eufrat; și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care vin de la răsăritul soarelui.
13Și‐am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate ca niște broaște.
14Căci sunt duhuri de draci, făcătoare de semne, care se duc la împărații întregului pământ locuit ca să‐i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Celui Atotputernic.
15(Iată, eu vin ca un hoț; fericit este cine veghează și își păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să se vadă rușinea lui).
16Și i‐au adunat la locul numit evreiește Armaghedon.
17Și al șaptelea și‐a vărsat potirul în văzduh și a ieșit din Templu un glas mare de la scaunul de domnie zicând: S‐a făcut.
18Și s‐au făcut fulgere și glasuri și tunete; și s‐a făcut un mare cutremur de pământ, cum nu s‐a făcut de când a fost omul pe pământ: așa de mare cutremur de pământ, așa de tare!
19Și cetatea cea mare s‐a făcut în trei părți și cetățile Neamurilor au căzut. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‐i dea paharul vinului aprinderii mâniei lui.
20Și orice ostrov a fugit și munții n‐au fost aflați.
21Și o grindină mare, fiecare piatră ca de greutatea unui talant se pogoară din cer peste oameni; și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina rănii grindinii, pentru că rana ei este foarte mare.