1Voi lăuda pe Domnul cu toată inima mea; voi spune toate lucrările tale minunate.
2Mă voi bucura și mă voi veseli în tine; voi cânta laudă numelui tău, Preaînalte,
3Când se vor da înapoi vrăjmașii mei, se vor poticni și vor fi pierduți înaintea feței tale.
4Căci tu mi‐ai apărat dreptul și pricina mea. Tu șezi pe scaunul de domnie ca judecător drept.
5Ai mustrat popoarele, ai pierdut pe cei răi, le‐ai șters numele în veci de veci.
6O, vrăjmașule, pustiirile s‐au sfârșit în veac. Tu ai dărâmat cetățile lor, până și pomenirea li s‐a pierdut.
7Dar Domnul șade pe scaunul de domnie în veac. El și‐a pus scaunul său de domnie pentru judecată
8și va judeca lumea cu dreptate, va face judecată popoarelor cu neprihănire.
9Și Domnul va fi un turn înalt pentru cel apăsat, un turn înalt la vreme de strâmtorare.
10Și cei ce cunosc numele tău se vor încrede în tine; căci nu părăsești pe cei ce te caută, Doamne!
11Cântați laude Domnului care locuiește în Sion; spuneți între popoare faptele sale!
12Căci el, care face cercetare pentru sânge, își aduce aminte de ei; nu uită strigarea celor săraci.
13Îndură‐te de mine, Doamne! Privește întristarea mea pe care o rabd din partea celor ce mă urăsc, ridicându‐mă din porțile morții:
14ca să spun toată lauda ta în porțile fiicei Sionului. Mă voi bucura în mântuirea ta.
15Neamurile s‐au cufundat în groapa pe care au făcut‐o; piciorul lor s‐a prins în cursa pe care au ascuns‐o.
16Domnul s‐a făcut cunoscut, a făcut judecată; cel rău este prins în laț în chiar lucrul mâinilor sale. (Higaion),
17Cei răi se vor întoarce în Șeol; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18Căci cel nevoiaș nu va fi uitat pentru totdeauna: nădejdea celor săraci nu va fi pierdută în veac.
19Scoală‐te, Doamne! să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea feței tale.
20Pune frică în ei, Doamne! ca să știe neamurile că sunt oameni!