1De ce, Doamne, stai departe? De ce te ascunzi în vremuri de strâmtorare?
2Cel rău în mândria sa urmărește aprig pe cel sărac. Ei vor fi prinși în cursele pe care le‐au urzit!
3Căci cel rău se fălește cu dorința sufletului său și binecuvântă pe cel lacom, el disprețuiește pe Domnul.
4Cel rău în trufia feței lui zice: El nu cercetează. Toate gândurile lui sunt: Nu este Dumnezeu.
5Căile lui izbândesc în orice vreme; judecățile tale sunt prea înalte ca să fie înaintea lui. Cât despre toți potrivnicii lui, el suflă împotriva lor.
6El zice în inima sa: Nu voi fi clătinat: din neam în neam nu voi fi în nenorocire.
7Gura lui este plină de blestem și de înșelăciune și de apăsare; sub limba lui este răutate și nelegiuire.
8El șade în locuri de pândă prin sate, ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice. Ochii lui pândesc pe cel fără ajutor.
9Stă la pândă în loc dosnic ca un leu în culcușul lui. Pândește ca să prindă pe cel sărac. Prinde pe cel sărac trăgându‐l în cursa sa.
10Se tupilează, se pleacă și cei fără ajutor cad sub cele tari ale lui.
11El zice în inima sa: Dumnezeu a dat; își ascunde fața, nu va vedea niciodată.
12Scoală‐te, Doamne! Dumnezeule, ridică‐ți mâna! Nu uita pe cei săraci.
13Pentru ce defaimă cel rău pe Dumnezeu? El zice în inima sa: Tu nu vei cerceta.
14Tu ai văzut, căci privești nenorocirea și necazul ca să le iei în mâna ta. Ție ți se încredințează cel fără ajutor: Tu ai fost ajutorul orfanului.
15Sfărâmă brațul celui rău și cât pentru cel rău, cercetează răutatea lui până nu vei găsi niciuna.
16Domnul este Împărat în veci de veci. Neamurile sunt pierdute din țara sa.
17Doamne! Tu ai auzit dorința celor blânzi; tu le vei pregăti inima, tu vei face urechea ta să audă:
18ca să faci judecată celui orfan și celui apăsat, ca să nu mai bage groază omul care este din pământ.