1Dumnezeule, neamurile au intrat în moștenirea ta, au întinat sfântul tău templu, au prefăcut Ierusalimul în dărâmături.
2Au dat trupurile moarte ale robilor tăi mâncare păsărilor cerurilor, carnea sfinților tăi fiarelor pământului.
3Le‐au vărsat sângele ca apa în jurul Ierusalimului; și n‐a fost cine să‐i înmormânteze.
4Am ajuns de ocară vecinilor noștri, de râs și de batjocură celor ce sunt în jurul nostru.
5Până când, Doamne? Te vei mânia oare în veac? Oare va arde râvna ta ca focul?
6Varsă‐ți mânia peste neamuri care nu te‐au cunoscut, și peste împărățiile care nu cheamă numele tău.
7Căci au înghițit pe Iacov și i‐au pustiit locuința.
8Nu‐ți aduce aminte împotriva noastră de nelegiuirile strămoșilor noștri; să ne întâmpine repede îndurările tale, căci suntem foarte înjosiți.
9Ajută‐ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava numelui tău: și scapă‐ne și iartă‐ne păcatele, pentru numele tău.
10Pentru ce să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor? Între neamuri, înaintea ochilor noștri, facă‐se cunoscută răzbunarea sângelui vărsat al robilor tăi.
11Să vină înaintea ta suspinul celui încătușat; păzește prin puterea ta cea mare pe copiii morții;
12și întoarce vecinilor noștri de șapte ori în sânul lor ocara cu care te‐au ocărât, Doamne!
13Și noi, poporul tău și oile pășunii tale, îți vom mulțumi în veac; vom vesti lauda ta din neam în neam.