1Îmi voi îndrepta glasul către Dumnezeu și voi striga cu glasul meu către Dumnezeu și el va pleca urechea la mine.
2În ziua strâmtorării mele am căutat pe Domnul. Mâna mea era întinsă noaptea și nu înceta; sufletul meu nu voia să fie mângâiat.
3Mi‐aduceam aminte de Dumnezeu și suspinam, cugetam și duhul meu era copleșit.
4Tu ții deschise pleoapele ochilor mei, sunt plin de tulburare și nu pot vorbi.
5Mă gândesc la zilele din vechime, la anii vremilor de demult.
6Îmi aduc aminte de cântarea mea noaptea, cuget în inima mea și duhul meu cercetează cu sârguință.
7Oare va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi el binevoitor?
8A încetat îndurarea sa pentru totdeauna? S‐a isprăvit cuvântul său din neam în neam?
9A uitat Dumnezeu să fie îndurător? Sau și‐a închis el milele în mânie?
10Și ziceam: Aceasta‐i slăbiciunea mea; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.
11Voi pomeni faptele Domnului, căci îmi voi aduce aminte de minunile tale din vechime.
12Și voi cugeta asupra tuturor faptelor tale și mă voi gândi asupra lucrărilor tale.
13Dumnezeule, calea ta este în sfântul locaș; ce dumnezeu este mare ca Dumnezeu?
14Tu ești Dumnezeul care faci minuni. Tu ai arătat puterea ta printre popoare.
15Ai răscumpărat cu brațul tău pe poporul tău, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif.
16Apele te‐au văzut, Dumnezeule, apele te‐au văzut și s‐au înfricoșat; da, adâncurile au tremurat.
17Norii au turnat apă; cerurile au făcut să răsune un glas și săgețile tale au zburat încoace și încolo.
18Glasul tunetului tău era în vârtej; fulgerele luminau lumea, pământul s‐a cutremurat și s‐a zguduit.
19Calea ta era în mare și cărările tale în apele mari și urmele tale nu s‐au cunoscut.
20Ai călăuzit pe poporul tău ca pe o turmă prin mâna lui Moise și Aaron.