1Vai de cetatea de sânge, plină toată de minciună și asuprire! răpirea n‐o părăsește.
2Pocnetul bicelor și vuietul uruitului roatelor și tropăitul cailor și hurduitul carelor!…
3Călărețul care se aruncă și flacăra sabiei și fulgerul suliței și o mulțime de uciși și grămezi de trupuri moarte și trupuri fără sfârșit!… se împiedică de trupurile lor!
4Din pricina mulțimii curviilor curvei atrăgătoare, fiermecătoarea care vinde neamurile prin curviile ei și familiile prin farmecele ei.
5Iată eu sunt împotriva ta, zice Domnul oștirilor. Și‐ți voi ridica poalele peste fața ta și voi arăta neamurilor goliciunea ta și împărățiilor rușinea ta.
6Și voi arunca murdărie urîcioasă asupra ta și te voi înjosi și te voi face de priveliște.
7Și va fi așa: Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: S‐a pustiit Ninive! Cine o va boci? Unde să‐ți caut mângâietori?
8Oare ești tu mai bună decât No‐Amon, care locuia pe râuri cu ape în jurul său; a cărei întăritură era marea și al cărei zid era marea?
9Etiopia și Egiptul erau tăria sa și era fără sfârșit; Putul și libienii erau printre cei care te ajutau.
10Totuși ea a fost dusă și s‐a dus în robie și pruncii săi au fost zdrumicați la colțurile tuturor ulițelor. S‐a aruncat sorțul peste fruntașii săi și toți cei mari ai săi au fost puși în lanțuri.
11Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde și vei căuta un loc de scăpare dinaintea vrăjmașului.
12Toate cetățuile tale sunt ca niște smochini cu roadele lor dintâi. Când îi scutură, ele cad în gura celui ce le mănâncă.
13Iată, poporul tău în mijlocul tău este ca femeile. Porțile țării tale sunt deschise mari înaintea vrăjmașilor tăi, focul îți mistuie zăvoarele.
14Scoate apă pentru împresurare, întărește‐ți întăririle, calcă pământul și frământă lutul, gătește cuptorul de cărămizi!
15Acolo focul te va mistui; sabia te va stârpi; te va mistui ca forfecarul: înmulțește‐te ca forfecarul, înmulțește‐te ca lăcusta.
16Ți‐ai înmulțit negustorii mai mult decât stelele cerurilor: forfecarul se întinde și zboară.
17Cei încununați ai tăi sunt ca lăcustele și căpitanii tăi ca o ceată de lăcuste, care tăbărăsc în desiș în răcoarea zilei; dar când răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde au fost.
18Păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, cei măreți ai tăi sunt culcați acolo, poporul tău este împrăștiat pe munți și nu este cine să‐l strângă.
19Nu este nicio ușurare pentru rana ta, lovitura ta este foarte rea. Toți câți vor auzi de tine vor bate din palme. Căci peste cine n‐a trecut răutatea ta necurmat?