Mark 8
1 În zilele acelea când iarăși era gloată multă și n‐aveau ce să mănânce, Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și le zice:
2 Îmi este milă de gloată căci de acum trei zile stăruie lângă mine și n‐au ce să mănânce.
3 Și dacă le voi da drumul nemâncați la casele lor, vor leșina pe drum și unii din ei au venit de departe.
4 Și ucenicii săi i‐au răspuns: De unde va putea cineva să sature pe oamenii aceștia cu pâini aici în pustie?
5 Și i‐a întrebat: Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte.
6 Și poruncește gloatei să șadă jos pe pământ. Și a luat cele șapte pâini și după ce a mulțumit a frânt și a dat ucenicilor săi ca să le pună înaintea lor și ei au pus înaintea gloatei.
7 Și aveau puțini peștișori. Și după ce i‐a binecuvântat, a poruncit să‐i pună și pe aceștia înaintea lor.
8 Și au mâncat și s‐au săturat. Și au luat din prisosurile de fărâmituri șapte coșnițe.
9 Iar ei erau ca la patru mii. Și le‐a dat drumul.
10 Și a intrat îndată în corabie cu ucenicii săi și a venit în părțile Dalmanutei.
11 Și fariseii au ieșit și au început a se prici cu el cerând de la el un semn din cer, ca să‐l ispitească.
12 Și suspinând adânc în duhul său, zice: Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun: Neamului acestuia nu i se va da un semn.
13 Și i‐a lăsat și a intrat iarăși în corabie și a plecat dincolo.
14 Și ei au uitat să ia pâini și n‐aveau decât o pâine cu ei în corabie.
15 Și le‐a poruncit zicând: Luați aminte, feriți‐vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod.
16 Și se gândeau unii către alții zicând: N‐avem pâini.
17 Și Isus știind, le zice: Ce vă gândiți că n‐aveți pâini? Nu pricepeți nici nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?
18 Având ochi nu vedeți și având urechi n‐auziți? Și nu vă aduceți aminte,
19 când am frânt cele cinci pâini la cele cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat? Ei îi zic: Douăsprezece.
20 Și când am frânt cele șapte la cele patru mii, câte coșnițe umplute cu fărâmituri ați luat? Și ei zic: Șapte.
21 Și le‐a zis: Nu înțelegeți încă?
22 Și vin la Betsaida. Și‐i aduc pe un orb și‐l roagă să‐l atingă.
23 Și a luat de mână pe orb și l‐a scos afară din sat; și după ce a scuipat în ochii lui și a pus mâinile pe el, l‐a întrebat: Zărești ceva?
24 Și el s‐a uitat în sus și a zis: Zăresc oameni, căci îi văd ca niște copaci umblând.
25 Apoi iarăși i‐a pus Isus mâinile pe ochi și a văzut bine și a fost adus la starea de mai înainte și vedea toate în depărtare lămurit.
26 Și l‐a trimis la casa lui zicând: Nu intra în sat și nu spune cuiva în sat.
27 Și Isus a ieșit, și ucenicii săi, în satele Cezareei lui Filip. Și pe cale a întrebat pe ucenicii săi zicându‐le: Cine zic oamenii că sunt eu?
28 Iar ei i‐au spus zicând: Ioan Botezătorul. Și alții: Ilie. Iar alții: Unul din proroci.
29 Și el i‐a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru răspunde și‐i zice: Tu ești Hristosul.
30 Și le‐a poruncit să nu spună nimănui aceasta despre el.
31 Și a început să‐i învețe că trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze.
32 Și vorbea cuvântul pe față. Și Petru l‐a luat la sine și a început să‐l certe.
33 Iar el, întorcându‐se și văzând pe ucenicii săi, a certat pe Petru și zice: Mergi înapoia mea, Satano, căci nu gândești cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor.
34 Și a chemat la sine gloata împreună cu ucenicii săi și le‐a zis: Oricine voiește să vie după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea și să mă urmeze.
35 Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru mine și pentru Evanghelie, o va mântui.
36 Căci ce folosește ca omul să câștige lumea întreagă și să‐și piardă sufletul?
37 Căci ce ar da omul în schimb pentru sufletul său?
38 Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele în acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui său cu sfinții îngeri.