Luke 18
1 Și le‐a spus o pildă că trebuie să se roage totdeauna și să nu obosească,
2 zicând: Era un judecător într‐o cetate care nu se temea de Dumnezeu și nu se sfia de om.
3 Și era o văduvă în cetatea aceea; și ea venea la el zicând: Răzbună‐mă de protivnicul meu.
4 Și el n‐a voit câtăva vreme, iar după aceea a zis în sine însuși: Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu nici nu mă sfiesc de om,
5 totuși, pentru că văduva aceasta mă necăjește, o voi răzbuna, ca nu cumva în cele din urmă să vină să mă rănească.
6 Și Domnul a zis: Auziți ce zice judecătorul nedreptății!
7 Iar Dumnezeu nu va răzbuna oare pe aleșii săi care strigă către el zi și noapte și rabdă îndelung pentru ei?
8 Eu vă spun că le va face răzbunare în grabă. Însă când va veni Fiul omului, va găsi el oare credință pe pământ?
9 Și a spus și pilda aceasta către unii care erau încredințați despre ei înșiși că sunt drepți și disprețuiau pe ceilalți.
10 Doi oameni s‐au suit în Templu ca să se roage, unul fariseu și celălalt vameș.
11 Fariseul sta și se ruga astfel față de sine: Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preacurvari sau și ca acest vameș.
12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte dobândesc.
13 Iar vameșul stând departe, nu voia să ridice nici ochii spre cer, ci‐și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul.
14 Vă spun: Acesta s‐a pogorât îndreptățit la casa sa, mai degrabă decât celălalt. Căci oricine care se înalță pe sine va fi smerit, iar cine se smerește pe sine va fi înălțat.
15 Și‐i aduceau și copilași ca să‐i atingă. Iar când au văzut ucenicii, îi certau.
16 Iar Isus i‐a chemat la sine zicând: Lăsați copilașii să vină la mine și nu‐i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.
17 Adevărat vă spun, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra în ea.
18 Și un mai mare l‐a întrebat zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?
19 Iar Isus i‐a zis: Pentru ce‐mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul singur, Dumnezeu.
20 Știi poruncile: Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi mincinos, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
21 Iar el a zis: Acestea toate le‐am păzit din tinerețe.
22 Iar când a auzit Isus, i‐a zis: Una îți lipsește: vinde tot ce ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă.
23 Dar când a auzit el acestea, s‐a întristat tare căci era foarte bogat.
24 Și când l‐a văzut Isus, a zis: Cât de greu vor intra cei ce au avuții în Împărăția lui Dumnezeu!
25 Căci mai lesne este ca o cămilă să intre printr‐o ureche de ac decât un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu.
26 Iar cei ce au auzit au zis: Și cine poate fi mântuit?
27 Iar el a zis: Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.
28 Și Petru a zis: Iată, noi am lăsat ale noastre și te‐am urmat pe tine.
29 Iar el le‐a zis: Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau nevastă sau frați sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu,
30 care să nu ia înmulțit în vremea aceasta și în veacul viitor viața veșnică.
31 Iar după ce a luat la sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise prin proroci pentru Fiul omului.
32 Căci va fi dat Neamurilor și va fi luat în râs și va fi înfruntat rușinos și va fi scuipat.
33 Și‐l vor biciui și îl vor omorî, dar a treia zi va învia.
34 Și ei n‐au înțeles nimic din acestea și graiul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele zise.
35 Și a fost așa: când s‐a apropiat el spre Ierihon, un orb ședea lângă cale cerșind.
36 Și când a auzit gloată trecând, a întrebat ce să fie aceasta.
37 Și i‐au spus că trece Isus din Nazaret.
38 Și el a strigat zicând: Isuse, Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine.
39 Și cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă. Iar el și mai tare striga: Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine.
40 Iar Isus a stat și a poruncit să fie adus la el. Iar când s‐a apropiat l‐a întrebat:
41 Ce voiești să‐ți fac? Iar el a zis: Doamne, să‐mi capăt vederea.
42 Și Isus i‐a zis: Capătă‐ți vederea; credința ta te‐a mântuit.
43 Și îndată și‐a căpătat vederea și‐l urma slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul când a văzut aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.