1Și Iov a răspuns și a zis:
2Cu adevărat, știu că așa este. Dar cum va fi omul drept înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă‐i place să se certe cu el, din o mie la nici una nu‐i va răspunde.
4El este înțelept la inimă și tare în putere: cine s‐a împietrit împotriva lui și a rămas în pace?
5El strămută munții și ei nu știu că el îi răstoarnă în mânia sa;
6El zguduie pământul din locul său și se cutremură stâlpii;
7el vorbește soarelui și el nu răsare și pecetluiește stelele;
8numai el întinde cerurile și pășește pe înălțimile mării;
9el face Ursul mare, Orionul și Pleiadele și cămările de la miazăzi;
10el face lucruri mari de nepătruns și minuni fără număr.
11Iată el vine pe lângă mine și nu‐l văd și trece pe lângă mine și nu‐l zăresc.
12Iată el răpește; cine‐l va abate? Cine‐i va zice: Ce faci?
13Dumnezeu nu‐și retrage mânia: sub el se pleacă cei ce dau ajutor mândriei.
14Cu cât mai puțin să‐i răspund eu, și să‐mi aleg cuvintele cu el!
15Chiar dacă aș fi drept, nu i‐aș răspunde; aș cere îndurare judecătorului meu!
16Dacă aș striga și mi‐ar răspunde, tot n‐aș crede că și‐a plecat urechea la glasul meu; —
17el care mă zdrobește în furtună și îmi înmulțește rănile fără cuvânt;
18care nu mă lasă să răsuflu, căci mă satură de amărăciuni.
19Dacă este vorba de putere, iată, el este puternic; și dacă este vorba de judecată, cine mă va apăra?
20Dacă m‐aș îndreptăți, gura mea m‐ar osândi; dacă aș fi drept, el m‐ar arăta stricat.
21Dacă aș fi desăvârșit nu m‐aș uita la sufletul meu, mi‐aș disprețui viața!
22Totuna este; de aceea am zis: El mistuie pe cel desăvârșit și pe cel rău.
23Dacă biciul ucide deodată, el își râde de încercarea celui nevinovat.
24Pământul este dat în mâna celui rău: el acoperă fața judecătorilor săi. Dacă nu el, cine oare?
25Acum zilele mele trec mai repede decât un alergător; ele fug, nu văd binele;
26trec iuți ca și corăbiile de trestie, ca vulturul care se repede asupra prăzii.
27Dacă zic: Îmi voi uita plângerea, mă voi lăsa de fața mea tristă și mă voi lumina!
28Atunci mă înspăimântă toate chinurile mele: știu că nu mă vei ține nevinovat.
29Fie, sunt rău: pentru ce să mă ostenesc în zădar?
30Dacă mă spăl cu apă de zăpadă și‐mi curățesc mâinile cu leșie,
31și‐atunci mă vei afunda în groapă; chiar hainele mele mă vor urî.
32Căci el nu este un om ca mine, ca să‐i răspund, ca să venim împreună la judecată.
33Nu este între noi un mijlocitor care să‐și pună mâna peste amândoi.
34Să‐și depărteze nuiaua de peste mine și să nu mă tulbure spaima lui.
35Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de el. Dar nu este așa cu mine.