Job 10
1 Mi s‐a dezgustat sufletul de viață; voi da curs slobod plângerii mele; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Voi zice lui Dumnezeu: Nu mă osândi; fă‐mă să știu pentru ce te cerți cu mine.
3 Oare îți place să apeși, să disprețuiești munca mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor răi?
4 Ai ochi de carne? Vezi tu cum vede omul muritor?
5 Sunt zilele tale ca zilele unui muritor? și anii tăi ca zilele omului?
6 de întrebi de nelegiuirea mea și‐mi cercetezi păcatul,
7 când știi că nu sunt un rău și că nimeni nu scapă din mâna ta?
8 Mâinile tale m‐au fățuit și m‐au întocmit de jur‐împrejur într‐un tot și tu mă înghiți!
9 Adu‐ți aminte, te rog, că tu m‐ai fățuit ca lutul: și mă vei preface tu iarăși în pulbere?
10 Oare nu m‐ai muls tu ca laptele și m‐ai închegat ca pe un caș?
11 M‐ai îmbrăcat cu piele și carne, m‐ai împletit cu oase și cu vine,
12 mi‐ai dat viață și îndurare și îngrijirile tale mi‐au păzit duhul.
13 Și aceste lucruri ascundeai în inima ta: știu că acesta era în tine.
14 Dacă am păcătuit, m‐ai și pândit și nu mă vei socoti nevinovat de nelegiuirea mea.
15 Dacă am făcut răutate, vai de mine! Dacă am mers drept, totuși nu mi‐aș ridica eu capul, sătul cum sunt de dispreț și văzându‐mi ticăloșia.
16 Și ea crește: mă urmărești ca un leu și‐ți arăți iarăși minunile tale în mine.
17 Îți înnoiești martorii împotriva mea, și‐ți înmulțești furia împotriva mea. Schimbări și o vreme de luptă este peste mine.
18 Și pentru ce m‐ai scos din pântece? Mi‐aș fi dat duhul și ochiul nu m‐ar fi văzut!
19 Aș fi fost ca și cum n‐aș fi fost; din pântece m‐ar fi dus în mormânt!
20 Oare nu sunt zilele mele puține? Să înceteze, să se îndepărteze și mă voi lumina puțin,
21 înainte de a mă duce ca să nu mă mai întorc, în țara întunericului și a umbrei morții;
22 țară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morții și unde nu este nicio rânduială și unde luminarea este ca întuneric gros.