1Vedenia lui Isaia, fiul lui Amoț, pe care a văzut‐o despre Iuda și Ierusalim în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărați ai lui Iuda.
2Auziți, ceruri și pleacă urechea, pământule! Căci Domnul a vorbit: Am hrănit și am crescut copii și ei s‐au răzvrătit împotriva mea.
3Boul cunoaște pe stăpânul său și măgarul ieslea domnului său: dar Israel nu cunoaște, poporul meu n‐are pricepere.
4Ah, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, sămânță de făcători de rele, copii care se strică! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel, s‐au înstrăinat, au dat înapoi.
5De ce să mai fiți loviți? Veți adăuga răzvrătire! Tot capul este bolnav și toată inima moleșită.
6De la talpa piciorului până la cap nu este sănătate în el; ci răni și vânătăi și bube deschise: n‐au fost stoarse, nici legate, nici muiate cu untdelemn.
7Țara voastră este pustiită; cetățile voastre arse de foc; pământul vostru vi‐l mănâncă străinii înaintea ochilor voștri și este pustiit ca răsturnat de străini.
8Și fata Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într‐un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată.
9Dacă nu ne‐ar fi lăsat Domnul oștirilor o foarte mică rămășiță, am fi fost ca Sodoma, ne‐am fi asemănat cu Gomora.
10Ascultați cuvântul Domnului, domni ai Sodomei! Plecați urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11Ce‐mi trebuie mulțimea jertfelor voastre? zice Domnul: Sunt sătul de arderile de tot de berbeci și de grăsimea celor îngrășate și nu am plăcere de sângele taurilor și al mieilor și al țapilor.
12Când veniți să vă arătați înaintea mea, cine a cerut aceasta din mâna voastră, ca să călcați curțile mele?
13Nu mai aduceți un dar de deșertăciune. Tămâia îmi este o urâciune; luna nouă și sabatul, chemarea adunărilor, — nu pot suferi nelegiuirea și adunarea de sărbătoare.
14Lunile voastre cele noi și sărbătorile voastre sufletul meu le urăște, îmi sunt o sarcină. Am obosit purtându‐le.
15Și când vă veți întinde mâinile, îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veți înmulți rugăciunea, nu voi auzi: mâinile voastre sunt pline de sânge.
16Spălați‐vă, curățiți‐vă; depărtați răutatea faptelor voastre dinaintea ochilor mei; încetați să faceți rău.
17Învățați‐vă să faceți bine; căutați judecata, ușurați pe cel apăsat, faceți judecată orfanului, apărați pricina văduvei.
18Veniți acum și să ne judecăm, zice Domnul. Dacă vor fi păcatele voastre ca și cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, vor fi ca lâna.
19Dacă veți voi și veți asculta, veți mânca bunătatea pământului;
20dar dacă nu veți voi și vă veți răzvrăti, veți fi înghițiți de sabie; căci gura Domnului a vorbit.
21Cum s‐a făcut curvă cetatea cea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea mânea în ea, iar acum ucigașii.
22Argintul tău s‐a făcut zgură, vinul tău este amestecat cu apă;
23mai marii tăi sunt răzvrătitori și tovarăși ai hoților: fiecare iubește daruri și umblă după plăți. Nu fac judecată orfanului și pricina văduvei nu vine până la ei.
24De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel, zice: Ah, mă voi ușura pe potrivnicii mei și mă voi răzbuna asupra vrăjmașilor mei.
25Și‐mi voi întoarce mâna împotriva ta și‐ți voi curăți zgura ca și cu leșie și‐ți voi depărta tot plumbul.
26Și voi așeza iarăși pe judecătorii tăi ca mai înainte și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi cetatea dreptății, oraș credincios.
27Sionul va fi răscumpărat prin judecată și cei ce se întorc ai lui prin dreptate.
28Dar dărâmarea celor fărădelege și a păcătoșilor va fi deodată și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.
29Căci se vor rușina de terebinții pe care i‐ați dorit și vă veți roși de grădinile pe care le‐ați ales.
30Căci veți fi ca un terebint a cărui frunză se veștejește și ca o grădină care n‐are apă.
31Și cel tare va fi ca un câlț și lucrul său ca o scânteie și amândoi vor arde împreună și nu‐i va stinge nimeni.