1Și el mi‐a zis: Fiu al omului, mănâncă ce găsești; mănâncă acest sul și mergi și vorbește casei lui Israel.
2Deci mi‐am deschis gura și m‐a făcut să mănânc sulul.
3Și mi‐a zis: Fiu al omului, fă să mănânce pântecele tău și umple‐ți măruntaiele cu acest sul pe care ți‐l dau. Atunci l‐am mâncat și a fost în gura mea dulce ca mierea.
4Și mi‐a zis: Fiu al omului, mergi, du‐te la casa lui Israel și vorbește‐le cu cuvintele mele.
5Căci nu ești trimis la un popor adânc la buze și greu la limbă, ci la casa lui Israel;
6nu la popoare multe, adânci la buze și grele la limbă, ale căror cuvinte nu le înțelegi. Cu adevărat, dacă te‐aș trimite la ele, te‐ar asculta.
7Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte; căci pe mine nu voiesc să mă asculte; căci toată casa lui Israel sunt cu frunte tare și cu inimă îndărătnică.
8Iată, ți‐am făcut fața tare împotriva fețelor lor și fruntea tare împotriva frunților lor.
9Și ți‐am făcut fruntea ca un diamant, mai tare decât cremenea; nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fața lor, deși sunt o casă răsculătoare.
10Și mi‐a zis: Fiu al omului, toate cuvintele mele pe care ți le voi vorbi, ia‐le în inima ta și ascultă‐le cu urechile tale.
11Și mergi, du‐te la cei din robie, la copiii poporului tău, și vorbește‐le și spune‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu; fie că te vor asculta, fie că se vor lăsa.
12Și Duhul m‐a ridicat și am auzit înapoia mea glasul unui mare vâjâit zicând: Binecuvântată fie slava Domnului din locul său.
13Și am auzit vuietul aripilor făpturilor vii care se atingeau una de alta și duruitul roatelor lângă ele și vuiet de mare vâjâit.
14Și Duhul m‐a ridicat și m‐a luat și am mers în amărăciune, în aprinderea duhului meu și mâna Domnului era tare peste mine.
15Atunci am venit la cei din robie la Tel‐Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde ședeau ei, îngrozit, acolo în mijlocul lor, șapte zile.
16Și a fost așa: la sfârșitul celor șapte zile cuvântul Domnului a fost către mine zicând:
17Fiu al omului, te‐am făcut păzitor peste casa lui Israel; deci auzi cuvântul din gura mea și înștiințează‐i din partea mea.
18Când zic celui rău: Vei muri! și nu‐l vei înștiința și nu vei vorbi ca să înștiințezi pe cel rău de la calea sa rea ca să‐și mântuiască viața, cel rău va muri în nelegiuirea sa; dar sângele său îl voi cere din mâna ta.
19Dar dacă vei înștiința pe cel rău și nu se va întoarce de la răutatea sa și de la calea sa cea rea, el va muri în nelegiuirea sa, dar tu ți‐ai scăpat sufletul.
20Și dacă cel drept se va abate de la dreptatea sa și va face nelegiuire și voi pune o piatră de poticnire înaintea lui, va muri; pentru că nu l‐ai înștiințat, va muri în păcatul său și faptele sale drepte pe care le‐a făcut nu se vor aminti; dar sângele său îl voi cere din mâna ta.
21Și dacă vei înștiința pe cel drept ca să nu păcătuiască și cel drept nu va păcătui, el va trăi neapărat pentru că a primit înștiințarea; și tu ți‐ai scăpat sufletul.
22Și mâna Domnului a fost acolo peste mine și mi‐a zis: Scoală‐te, ieși în vale și voi vorbi acolo cu tine.
23Și m‐am sculat și am ieșit în vale; și iată slava Domnului stătea acolo ca slava pe care o văzusem lângă râul Chebar; și am căzut pe fața mea.
24Atunci Duhul a intrat în mine și m‐a pus pe picioarele mele și mi‐a vorbit și mi‐a zis: Mergi, închide‐te înăuntrul casei tale.
25Și tu, fiu al omului, iată, vor pune funii asupra ta și te vor lega cu ele; și să nu ieși între ei.
26Și‐ți voi lipi limba de cerul gurii și vei fi mut și nu vei fi pentru ei un om mustrător; căci sunt o casă răsculătoare.
27Dar când voi vorbi cu tine, îți voi deschide gura și le vei zice: Așa zice Domnul Dumnezeu: Cel ce aude să audă și cel ce se lasă, să se lase; căci sunt o casă răsculătoare.