Ezekiel 2
1 Și el mi‐a zis: Fiu al omului, stai pe picioarele tale și voi vorbi cu tine.
2 Și când a vorbit cu mine, Duhul a intrat în mine și m‐a pus pe picioarele mele și am auzit pe cel ce vorbea cu mine.
3 Și mi‐a zis: Fiu al omului, eu te trimit la copiii lui Israel, la neamuri care sunt răsculătoare, care s‐au răsculat împotriva mea: ei și părinții lor mi‐au fost neascultători până în ziua de astăzi.
4 Și copiii sunt obraznici și cu inimă îndărătnică. Eu te trimit le ei și le vei zice: Așa zice Domnul Dumnezeu:
5 Și ei, fie că vor asculta, fie că se vor lăsa, (căci sunt o casă răsculătoare,) vor ști totuși că a fost un proroc între ei.
6 Și tu, fiu al omului, nu te teme de ei și nu te înspăimânta de cuvintele lor, deși ai cu tine pălămide și spini și locuiești între scorpii; nu te teme de cuvintele lor, nici nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o casă răsculătoare.
7 Și să le spui cuvintele mele, fie că vor asculta, fie că se vor lăsa; căci sunt foarte răsculători.
8 Dar tu, fiu al omului, ascultă ce‐ți zic: Nu fi răsculător ca această casă răsculătoare; deschide‐ți gura și mănâncă ce‐ți dau.
9 Și m‐am uitat și iată o mână întinsă spre mine; și iată în ea era un sul de carte.
10 Și l‐a desfășurat înaintea mea și era scris pe dinăuntru și pe dinapoi; și în el erau scrise bociri și plângere și văitare.