1Dacă vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n‐am iubire, m‐am făcut aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2Și dacă am un dar de prorocie și știu toate tainele și toată cunoștința și dacă am toată credința încât să strămut munți, dar n‐am iubire, nu sunt nimic.
3Și dacă voi da de mâncare la săraci toată averea mea, și dacă voi da trupul meu ca să fie ars, dar n‐am iubire, nimic nu‐mi folosește.
4Iubirea este îndelung‐răbdătoare, iubirea este plină de bunătate, iubirea nu pizmuiește, iubirea nu este lăudăroasă, nu se îngâmfă,
5nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se întărâtă la mânie, nu pune în socoteală răul,
6nu se bucură de nedreptate, ci se bucură împreună cu adevărul;
7suferă toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate.
8Iubirea niciodată nu piere; dar fie prorocii, ele vor fi desființate; fie limbi, ele vor înceta; fie cunoștință, ea va fi desființată.
9Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte.
10Dar când va veni ce este desăvârșit, ce este în parte va fi desființat.
11Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, îmi dam cu părerea ca un copil; când m‐am făcut bărbat, am desființat cele ale copilului.
12Căci acum vedem printr‐o oglindă, întunecat; dar atunci față în față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut deplin.
13Și acum rămân aceste trei: credința, nădejdea, iubirea; iar cea mai mare dintre acestea este iubirea.