1(Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca şi "Crinul mărturiei". O cântare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia şi cu sirienii din Ţoba şi când s-a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
2Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
3Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
4Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. – (Oprire)
5Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
6Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: "Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul şi voi măsura valea Sucot.
7Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.
8Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălţămintea; ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!" –
9Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
12Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.