1(Către mai marele cântăreţilor. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: "David s-a dus în casa lui Ahimelec".) Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
2Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
3Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. – (Oprire)
4Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
5De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va dezrădăcina din pământul celor vii. – (Oprire)
6Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme şi vor râde de el, zicând:
7"Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari şi se bizuia pe răutatea lui."
8Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.