1(Un psalm al lui David.) Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele, la bătălie,
2Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
6Fulgeră şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!
7Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu lăuta cu zece corzi.
10Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
11izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…
12Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.
13Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!
15Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!