Bible

Designed

For Churches, Made for Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Job 19

:
Romanian - VDC
1 Iov a luat cuvântul şi a zis:
2 "Până când îmi veţi întrista sufletul şi veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
3 Iată de zece ori m-aţi batjocorit; nu este ruşine purtaţi aşa?
4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5 Credeţi puteţi lua de sus? Credeţi mi-aţi dovedit sunt vinovat?
6 Atunci ştiţi Dumnezeu urmăreşte şi înveleşte cu laţul Lui.
7 Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8 Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
9 M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
10 m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11 S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu.
13 A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15 Casnicii mei şi slugile mele privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
16 Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18 Până şi copiii dispreţuiesc: dacă scol, ei ocărăsc.
19 Aceia în care încredeam urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22 De ce urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu mai săturaţi de carnea mea?
23 Oh! vrea ca vorbele mele fie scrise, fie scrise într-o carte;
24 vrea fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…
25 Dar ştiu Răscumpărătorul meu este viu şi Se va ridica la urmă pe pământ.
26 Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
28 Atunci veţi zice: "Pentru ce-l urmăream noi?" Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29 Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi ştiţi este o judecată."