Ecclesiastes 7
1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii.
2 Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.
3 Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.
4 Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
6 Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7 Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.
9 Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.
10 Nu zice: "Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?", căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
11 Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, şi chiar mai mult, pentru cei ce văd soarele.
12 Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
14 În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
16 Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
17 Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
18 Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea.
19 Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate.
20 Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
22 Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: "Mă voi înţelepţi." Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24 Cu mult mai departe decât era mai înainte, şi ce adâncă! Cine o va putea găsi?
25 M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
26 Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul ca să le pătrund rostul;
28 iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea.
29 Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.