Psalms 42
1 Maestrului de cor. Poem. Al fiilor lui Córe.
2 Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?
4 Lacrimile îmi sunt pâine ziua și noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.
5 Îmi aduc aminte de aceasta și sufletul se topește în mine, cum treceam prin mulțime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu în strigătele de bucurie și de mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.
6 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede -te în Dumnezeu, căci iarăși îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea și Dumnezeul meu!
7 E mâhnit în mine sufletul, de aceea, îmi amintesc de tine din țara Iordánului și din Hermón, de pe muntele Misár.
8 Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale; toate talazurile și valurile tale trec peste mine!
9 Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa și noaptea cântarea lui mă însoțește ca o rugăciune către Dumnezeul vieții mele.
10 Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce umblu mâhnit, oprimat de dușmanii [mei]?”.
11 Mi se sfărâmă oasele când mă batjoCòresc asupritorii mei și mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”.
12 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăși îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea și Dumnezeul meu!