1Maestrului de cor. Poem. Al fiilor lui Córe.
2Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
3Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?
4Lacrimile îmi sunt pâine ziua și noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.
5Îmi aduc aminte de aceasta și sufletul se topește în mine, cum treceam prin mulțime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu în strigătele de bucurie și de mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.
6Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede -te în Dumnezeu, căci iarăși îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea și Dumnezeul meu!
7E mâhnit în mine sufletul, de aceea, îmi amintesc de tine din țara Iordánului și din Hermón, de pe muntele Misár.
8Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale; toate talazurile și valurile tale trec peste mine!
9Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa și noaptea cântarea lui mă însoțește ca o rugăciune către Dumnezeul vieții mele.
10Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce umblu mâhnit, oprimat de dușmanii [mei]?”.
11Mi se sfărâmă oasele când mă batjoCòresc asupritorii mei și mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”.
12Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăși îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea și Dumnezeul meu!