1Al lui Davíd. Poem. Fericit este [omul] căruia i s-a iertat fărădelegea, căruia i s-a acoperit păcatul!
2Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greșeala și în duhul căruia nu este prefăcătorie!
3Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele și gemeam ziua întreagă.
4Zi și noapte apăsa peste mine mâna ta, vlaga mi se usca în dogoarea verii.
5Eu ți-am făcut cunoscut păcatul meu, nu ți-am ascuns fărădelegea mea. Am zis: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele”. Și tu ai iertat vinovăția păcatului meu.
6De aceea te roagă orice credincios în timpul strâmtorării. Chiar de s-ar dezlănțui potop de ape multe, la el nu vor ajunge.
7Tu ești pentru mine un adăpost, tu mă scoți din strâmtorare, mă înconjori cu cântări de bucurie pentru eliberare.
8Îți voi da succes și îți voi arăta calea pe care să mergi; te voi sfătui și ochii mei vor fi asupra ta.
9Nu fiți asemenea calului și catârului, lipsiți de pricepere, ale căror fălci le strângi cu zăbală și frâu, altfel nu vin după tine!
10De multe dureri are parte cel nelegiuit, dar pe cel care nădăjduiește în Domnul, îndurarea îl va înconjura.
11Bucurați-vă, drepților, în Domnul și veseliți-vă! Strigați de bucurie, toți cei drepți cu inima!