1Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd.
2Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu și firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale.
3Ziua încredințează zilei mesajul, iar noaptea transmite nopții cunoașterea.
4Nu e vorbire, nu sunt cuvinte ale căror glasuri să se poată auzi,
5și totuși vocea lor străbate tot pământul, vestea lor [ajunge] la marginile lumii.
6În ele, acolo a fixat un cort pentru soare și el, ca un mire, iese din camera sa nupțială, se bucură ca un viteaz ce aleargă pe cale.
7Răsare la un capăt al cerurilor și-l străbate până la celălalt capăt și nimic nu se poate ascunde de căldura lui.
8Legea Domnului este desăvârșită, înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, îl face înțelept pe cel neștiutor.
9Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii.
10Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
11Ele sunt mai de dorit decât aurul și decât mult aur curat, mai dulci decât mierea și decât fagurele proaspăt.
12Slujitorul tău este instruit prin ele; pentru cel care le păzește, răsplata este mare.
13Cine își dă seama de greșelile făcute din neatenție? Curăță-mă de [păcatele] ascunse!
14Mai presus de toate, păzește-l pe slujitorul tău de mândrie, ca ea să nu mă stăpânească niciodată! Atunci voi fi fără prihană și curățat de nelegiuirea cea mare.
15Plăcute să-ți fie cuvintele gurii mele și gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta, Doamne, stânca mea și răscumpărătorul meu!