Psalms 16VBRC2020

1Imn. Al lui Davíd. Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine!

2I-am spus Domnului: „Tu ești Dumnezeul meu, fericirea mea e numai la tine”.

3În sfinții care sunt pe pământ, în cei puternici, în ei era toată plăcerea mea.

4Își înmulțesc durerile cei care aleargă după [zei] străini, dar eu nu le voi aduce nicio jertfă cu vărsare de sânge, nici nu voi pune numele lor pe buzele mele.

5Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea [cu sorți], tu ești acela care ai în mână soarta mea.

6Sorții mei au căzut pe terenul cel mai bun, într-adevăr, moștenirea mea e minunată.

7Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit, la aceasta până și noaptea mă îndeamnă inima.

8Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul; dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.

9De aceea, inima mea se bucură și sufletul meu tresaltă de bucurie; ba chiar și trupul meu se va odihni în siguranță,

10deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.

11Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieții; în fața ta sunt bucurii depline și desfătări veșnice la dreapta ta.

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Choose Translation

Switch translation for Psalms 16.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.