1Al lui Davíd. Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea! El îmi învață mâinile pentru luptă și degetele, pentru bătălie.
2El este aliatul meu fidel și tăria mea, turnul meu [de apărare] și eliberatorul meu. El este scutul meu, în care mi-am găsit refugiu, el îmi dă în stăpânire poporul.
3Doamne, ce este omul, că te îngrijești de el, sau fiul omului, că te gândești la el?
4Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
5Doamne, apleacă cerurile tale și coboară, atinge-te de munți și vor fumega!
6Sloboade fulgerele tale și împrăștie-i; trimite săgețile tale și pune-i pe fugă!
7Întinde mâinile tale din înălțimi și eliberează-mă, salvează-mă de apele cele mari, din mâna fiilor celor străini!
8Căci gurile lor spun deșertăciunea și, [ridicând] mâna dreaptă, jură fals.
9Dumnezeule, îți voi cânta un cântec nou, pe harpa cu zece coarde voi cânta psalmi pentru tine,
10pentru tine, care dai mântuire regilor, care îl eliberezi pe Davíd, slujitorul tău, de sabia celui rău.
11Eliberează-mă și mântuiește-mă din mâna fiilor celor străini! Căci gurile lor spun minciună și, [ridicând mâna] dreaptă, jură fals.
12Fiii noștri să fie ca vlăstarele ce cresc în tinerețea lor; fiicele noastre, precum coloanele din unghiuri, sculptate, pentru templu.
13Hambarele să ne fie pline, încărcate cu tot felul de provizii; turmele noastre să se înmulțească cu miile în curțile noastre;
14boii noștri să fie viguroși. Să nu fie ieșire, nici spărtură și nici țipăt în piețele noastre!
15Fericit este poporul care are toate acestea, fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!