1Al lui Davíd. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și tot ce este în mine [să binecuvânteze] numele său cel sfânt!
2Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita nicicând de binefacerile sale!
3El îți iartă toate nelegiurile și te vindecă de orice boală.
4El îți răscumără viața din adânc și te încununează cu îndurare și dragoste;
5el îți satură cu bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
6Domnul face dreptate și judecată [dreaptă] tuturor celor care sunt asupriți.
7El a făcut cunoscute lui Moise căile sale și faptele sale [minunate], fiilor lui Israél.
8Domnul este îndurător și milostiv, el este îndelung răbdător și plin de îndurare.
9El nu dojenește la nesfârșit, nici nu poartă pe veci [mânie].
10El nu face după greșelile noastre, nici nu ne răsplătește după fărădelegile noastre.
11Cât sunt de sus cerurile față de pământ, tot atât de mare este îndurarea sa față de cei care se tem de el.
12Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre.
13Așa cum un tată își iubește copiii, așa îi iubește Domnul pe cei care se tem de el.
14Căci el știe din ce am fost plăsmuiți și nu uită că suntem țărână.
15Zilele omului sunt ca iarba, el înflorește ca floarea câmpului.
16Când suflă vântul, ea nu mai este, nici locul în care a stat nu se mai cunoaște.
17Dar îndurarea Domnului rămâne din veac și până-n veac peste cel care se teme de el și dreptatea lui, peste copiii copiilor lor,
18peste cei care păzesc alianța sa și își aduc aminte de preceptele lui, ca să le împlinească.
19Domnul și-a stabilit în ceruri tronul său, domnia lui se întinde peste toate.
20Binecuvântați pe Domnul, toți îngerii lui, voi, cei puternici, care împliniți cuvintele sale ascultând de glasul cuvântului său!
21Binecuvântați-l pe Domnul, toate oștirile sale, slujitorii lui, care împliniți voința lui!
22Binecuvântați-l pe Domnul, toate lucrările lui, în tot locul stăpânirii sale! Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul!