1Iob a luat cuvântul și a zis:
2„Chiar și azi plângerea mea este amară și mâna lui apasă peste geamătul meu.
3Ce n-aș da să-l aflu și să-l găsesc: m-aș duce până la locuința lui.
4M-aș prezenta înaintea lui la judecată și mi-aș umple gura cu argumente.
5Aș cunoaște cuvintele cu care mi-ar răspunde și aș înțelege ce mi-ar spune.
6Oare s-ar certa cu mine cu putere mare? Nu, ci el mi-ar acorda atenție.
7Un drept ar aduce argumente în fața lui și aș scăpa pentru totdeauna de judecătorul meu.
8Iată, merg înainte, și nu este; înapoi, și nu dau de el!
9Fac la stânga, și nu-l găsesc; o iau la dreapta, și nu-l văd.
10Căci el știe calea mea; dacă m-ar încerca, aș ieși ca aurul.
11Pe urma lui s-a ținut piciorul meu, calea lui am urmărit-o și nu m-am abătut.
12De porunca buzelor sale nu m-am îndepărtat și am păstrat cuvintele gurii lui mai mult decât hotărârea mea.
13Dacă el este într-o parte, cine-l va face să se întoarcă? Ceea ce-i dorește sufletul, aceea face.
14Căci el îmi răsplătește hotărârea și la el sunt multe ca acestea.
15De aceea, mă înspăimânt înaintea lui, înțeleg că mă îngrozesc de el.
16Dumnezeu intimidează inima mea și Cel Atotputernic mă face să mă înspăimânt.
17Căci nu am fost distrus de întuneric și nu din cauza beznei îmi este acoperită fața.