1În acel timp, vor scoate oasele regilor lui Iúda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele profeților și oasele locuitorilor Ierusalímului din mormintele lor.
2Le vor întinde la soare și la lună și la toate oștirile cerului pe care le-au iubit și cărora le-au slujit, după care au umblat și pe care le-au căutat, în fața cărora s-au prosternat. Nu vor mai fi adunate și nu vor mai fi îngropate, ci vor deveni gunoi pe suprafața pământului.
3Tot restul care va rămâne din această familie rea, în orice loc unde i-am alungat, va prefera moartea în loc de viață – oracolul Domnului Sabaót.
4Spune-le: „Așa vorbește Domnul: Cine cade oare nu se mai ridică? Cine se abate oare nu se mai întoarce?
5De ce s-a abătut poporul acesta, Ierusalímul, printr-o rătăcire permanentă? S-au atașat de înșelătorie și refuză să se întoarcă.
6Am auzit și am ascultat: ei nu vorbesc drept și nu este nimeni care să regrete răutatea sa, zicând: «Ce am făcut?». Toți se întorc la fuga lor ca un cal lansat în luptă.
7Chiar și barza pe cer își cunoaște timpurile, turturica, rândunica și porumbelul cunosc timpul când trebuie să vină. Dar poporul meu nu a cunoscut timpul judecății Domnului”.
8Cum puteți să spuneți: „Noi suntem înțelepți și legea Domnului este la noi?”. Într-adevăr, pana mincinoasă a scribilor a prefăcut [legea] în minciună.
9Înțelepții au fost făcuți de rușine, s-au îngrozit și au fost capturați. Refuzând legea Domnului, ce înțelepciune au ei?
10De aceea, le voi da pe soțiile lor altora și câmpiile lor, celor care le vor lua în stăpânire, căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi; de la profet și până la preot, toți lucrează cu înșelăciune.
11Ei tratează rănile poporului meu cu superficialitate și zic: „Pace, pace!”, dar nu este pace.
12Sunt făcuți de rușine, pentru că fac lucruri abominábile. Dar ei nu se mai rușinează și nici nu știu de umilință. De aceea, vor cădea cu cei care cad și, în timpul când vor fi pedepsiți, se vor poticni, spune Domnul.
13Vreau să adun recolta lor – oracolul Domnului –, dar nu mai sunt struguri în vie, nu mai sunt smochine în smochin; frunzele se vor veșteji și le voi pune să fie călcate în picioare.
14De ce stăm așezați? Adunați-vă ca să mergem în cetățile întărite și să stăm acolo în tăcere, pentru că Domnul ne-a redus la tăcere și ne-a făcut să bem apă otrăvită, deoarece am păcătuit împotriva Domnului!
15Așteptam pace, dar nu este nimic bun; timpul vindecării, dar, iată, spaimă!
16De la Dan se aude forăitul cailor, de glasul nechezatului puternicilor săi se cutremură toată țara. Ei vin și devorează țara și tot ceea ce o umple, cetatea și locuitorii ei.
17Iată, eu trimit împotriva voastră șerpi și vipere împotriva cărora nu există descântec.
18Chinul meu crește fără leac, durerea inimii mele se întețește.
19Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu [se aude] dintr-o țară îndepărtată: „Oare nu este Domnul în Sión? Nu este regele său în el?”. De ce m-au făcut să mă mânii prin idolii lor și prin nimicurile străine?
20A trecut secerișul, vara s-a terminat, iar noi suntem salvați.
21Din cauza rănii fiicei poporului meu sunt rănit, sunt trist și cuprins de groază.
22Oare nu mai este balsam în Galaád? Nu este niciun vindecător acolo? De ce nu face vindecarea fiicei poporului meu?
23Cine va face din capul meu [un izvor] de apă, din ochii mei, o sursă de lacrimi ca să-i plâng ziua și noaptea pe cei străpunși ai fiicei poporului meu?