1Cel drept piere și nu este nimeni să pună la inimă; oamenii de bunăvoință sunt luați și nu este nimeni să înțeleagă că cel drept este luat din cauza răutății.
2El intră în pace – ei se odihnesc în așternuturile lor –, iar el umblă în fidelitate.
3Apropiați-vă, voi, fii ai vrăjitoarei, descedență din adulter și din desfrânare!
4De cine vă bateți voi joc? Față de cine vă deschideți gura și scoateți limba? Oare nu sunteți voi fii ai nelegiuirii, descendență a minciunii?
5Voi, care tânjiți după idolii de sub fiecare copac verde, care înjunghiați copiii în văi și prin crăpăturile stâncilor!
6Între [pietrele] lucioase ale văii este moștenirea ta; ele sunt sorții tăi. Pentru ele ai vărsat libațiune și ai adus ofrandă. Oare pentru acestea să mă îndur?
7Pe un munte semeț și înalt ți-ai pus patul și acolo te-ai suit să aduci jertfă.
8În spatele ușii și al ușorilor ai pus amintirea ta, departe de mine te-ai dezgolit, ai urcat și ai lărgit așternutul; ai făcut înțelegere cu ei și ai iubit patul lor, privind la locul lor.
9Ai coborât la rege cu untdelemn și ți-ai înmulțit miresmele. Ți-ai trimis împuterniciți până departe, te-ai coborât până în Șeól.
10De mulțimea drumurilor tale ai obosit, dar nu ai zis: „M-am săturat”. Ți-ai regăsit vigoarea mâinii, de aceea nu ești slăbită.
11De cine te-ai speriat și ți-a fost teamă că ai mințit, nu ți-ai amintit de mine și nu ai pus la inimă? Oare nu am tăcut eu dintotdeauna și tu nu te-ai temut de mine?
12Eu voi face cunoscute dreptatea ta și faptele tale, dar nu-ți vor fi de folos.
13Când vei striga, să te elibereze cei adunați de tine! Pe toți îi va purta vântul și-i va lua ca pe o suflare. Dar cel ce își pune încrederea în mine va moșteni pământul și va lua în stăpânire muntele meu cel sfânt.
14Se va spune: „Înălțați, înălțați și neteziți calea; ridicați piedica din calea poporului meu!”.
15Căci așa vorbește Cel mare și Preaînalt, cel care locuiește în veșnicie, al cărui nume este sfânt: „Eu locuiesc în înălțime și sfințenie și sunt cu cel cu sufletul zdrobit și umilit ca să înviorez duhul celor umiliți și să fac să trăiască inima celor zdrobiți.
16Căci nu pentru totdeauna voi certa și nu mă voi mânia la nesfârșit, pentru că ar slăbi duhul înaintea mea și sufletele pe care eu le-am creat.
17Pentru păcatul lăcomiei sale m-am mâniat și l-am lovit, m-am ascuns și m-am mâniat, dar el a umblat rebel pe calea inimii sale.
18Am văzut căile lui și îl voi vindeca, îi voi călăuzi și îi voi copleși cu mângâieri pe el și pe ai săi care plâng.
19Eu creez rodul buzelor. Pace, pace pentru cei de departe și pentru cei de aproape – spune Domnul – și-i voi vindeca”.
20Cei nelegiuiți sunt ca marea care se revarsă, care nu poate fi stăvilită: ea revarsă din apele sale mâl și noroi.
21„Nu este pace – spune Domnul – pentru cei nelegiuiți”.