Hosea 6VBRC2020

1Veniți, să ne întoarcem la Domnul! Căci el ne-a sfâșiat, și el ne va vindeca, el ne-a lovit, și el ne va lega.

2Ne va face să trăim în două zile și, a treia zi, ne va ridica și ne va face să fim în fața lui.

3Să-l cunoaștem, să urmărim să-l cunoaștem pe Domnul! Ca revărsatul zorilor, sigură este ieșirea lui: va veni ca ploaia timpurie la noi și ca ploaia târzie care udă pământul.

4Ce să-ți fac, Efraím? Ce să-ți fac, Iúda? Îndurarea voastră este ca norul de dimineață, ca roua care trece repede.

5De aceea, îi voi lovi prin profeți, îi voi ucide prin cuvintele gurii mele și judecata ta va ieși ca lumina.

6Căci îndurarea îmi place, nu jertfa, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.

7Ei au încălcat ca orice om alianța, acolo m-au trădat.

8Galaád este o cetate a făcătorilor de nelegiuire, plină de urme de sânge.

9Ca niște tâlhari care așteaptă pe cineva este grupul de preoți care ucid pe drumul spre Síhem: ei săvârșesc mișelii.

10În casa lui Israél am văzut fapte foarte grave: acolo este desfrânarea lui Efraím, întinarea lui Israél.

11Chiar și pentru tine, Iúda, este stabilit un seceriș, când îl voi întoarce pe poporul meu din captivitate.

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Choose Translation

Switch translation for Hosea 6.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.