1După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu,
2în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile.
3Acesta, fiind strălucirea gloriei și chipul ființei sale și ținând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârșit purificarea păcatelor, s-a așezat la dreapta maiestății, în ceruri,
4devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor.
5De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: „Fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut” și iarăși: „Eu îi voi fi lui Tată și el îmi va fi Fiu”?
6Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Și să-l adore toți îngerii lui Dumnezeu.
7Iar cu privire la îngeri spune: „Cel care îi face pe îngerii săi duhuri și pe slujitorii săi, flăcări de foc”,
8dar cu privire la Fiul: „Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor și sceptrul dreptății este sceptrul împărăției tale.
9Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtași cu tine”.
10Și: „Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul și lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
11Ele vor pieri, dar tu rămâi și toate se vor învechi ca o haină,
12iar tu le vei înfășura ca pe un veșmânt; și ca o haină vor fi schimbate, dar tu ești același, iar anii tăi nu se vor sfârși”.
13Și căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Șezi la dreapta mea până când voi pune pe dușmanii tăi scăunel sub picioarele tale! ”?
14Oare nu sunt ei toți duhuri care slujesc, trimiși cu o slujire în folosul acelora care aveau să moștenească mântuirea?