Bible

Elevate

Your Sunday Morning Worship Service

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Galatians 2

:
Romanian - VBRC2020
1 Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalím împreună cu Bárnaba, după ce îl luasem cu mine și pe Tit.
2 Am urcat în urma unei revelații și le-am expus evanghelia pe care o predic printre neamurile [păgâne], în special celor mai cu vază, ca nu cumva alerg sau fi alergat în zadar.
3 Dar nici Tit, care era cu mine, deși era grec, nu a fost constrâns fie circumcis,
4 în ciuda fraților falși infiltrați care s-au strecurat ca ne spioneze libertatea pe care o aveam în Cristos Isus, pentru a ne face sclavi.
5 Acestora nu ne-am supus nici măcar o clipă pentru ca adevărul evangheliei rămână la voi.
6 Iar cei care sunt mai stimați, orice ar fi fost ei pe atunci, nu privește Dumnezeu nu se uită la fața oamenilor ei, cei mai stimați, nu mi-au impus nimic.
7 Dimpotrivă, văzând mi-a fost încredințată evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru [îi fusese încredințată] pentru cei circumciși,
8 căci cel care i-a dat putere lui Petru pentru apostolatul celor circumciși mi-a dat și mie putere pentru neamurile [păgâne]
9 și cunoscând harul care îmi fusese dat, Iacób, Chéfa și Ioan, care sunt considerați coloane, mi-au dat mie și lui Bárnaba mâna dreaptă a comuniunii, ca noi mergem la neamurile [păgâne], iar ei la cei circumciși,
10 numai ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce m-am și străduit fac.
11 Dar, când a venit Chéfa la Antiohía, l-am înfruntat fățiș, căci era de condamnat.
12 De fapt, înainte de a fi venit unii de la Iacób, stătea la masă cu păgânii, dar când au venit ei, s-a ferit și a stat deoparte, temându-se de cei circumciși.
13 Împreună cu el au început se poarte cu ipocrizie și ceilalți iudei, așa încât și Bárnaba a fost ademenit de ipocrizie.
14 Dar când am văzut ei nu merg drept, după adevărul evangheliei, i-am spus lui Chéfa în fața tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, te porți ca un păgân și nu trăiești ca un iudeu, cum îi poți constrânge pe păgâni trăiască asemenea iudeilor?”.
15 Noi suntem iudei din fire, și nu păcătoși dintre păgâni.
16 Știind omul nu este justificat din faptele Legii, ci doar prin credința în Isus Cristos, am crezut și noi în Isus Cristos ca fim justificați prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, pentru nimeni nu va fi justificat prin faptele Legii.
17 Dar dacă noi, căutând fim justificați în Cristos, am fi găsiți, la rândul nostru, păcătoși ca și alții, oare devine Cristos slujitorul păcatului? Nicidecum!
18 Căci dacă reclădesc ceea ce am dărâmat, arăt pe mine însumi ca unul care încalcă [Legea].
19 De fapt, prin Lege, eu am murit pentru Lege ca trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos.
20 Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pentru mine.
21 Eu nu resping harul lui Dumnezeu. Dar dacă justificarea vine prin Lege, atunci degeaba a murit Cristos.