1„Tu înalță o lamentațiune pentru conducătorii lui Israél!
2Spune: «Ce era mama ta? O leoaică între lei, culcată între leii tineri, care-și crește micuții?»
3L-a crescut pe unul dintre micuți, care a devenit un leu tânăr. A învățat să-și prindă prada, a devorat oameni.
4Au auzit de el neamurile și a fost prins în groapa lor; a fost dus cu belciuge în nas în țara Egiptului.
5Ea a văzut că așteptarea și speranța ei au pierit, a luat pe un altul dintre micuți și l-a făcut leu tânăr.
6El a umblat printre lei, a devenit leu tânăr, a învățat să-și prindă prada și a devorat oameni.
7Le-a cunoscut pe văduvele sale, a pustiit cetățile sale și a devastat țara și ea s-a umplut de sunetul răgetului său.
8S-au așezat împotriva lui neamuri din provinciile din jur, au întins plasa lor peste el și a fost prins în groapa lor.
9L-au pus într-o cușcă, cu verigi în nas, l-au adus la regele din Babilón; l-au adus într-o fortăreață ca să nu i se mai audă glasul pe munții lui Israél.
10Mama ta era ca o viță, asemenea ție, plantată lângă apă. Era roditoare și plină de ramuri datorită apelor multe.
11Avea [ramuri] ca niște toiege puternice, ca și cele pentru sceptrele celor care domnesc; înălțimea ei se ridica deasupra ramurilor și mărimea ei se vedea prin funzișul des.
12A fost smulsă cu furie și aruncată la pământ; vântul de la răsărit i-a uscat rodul: a căzut și s-a uscat. Toiagul cel puternic a fost devorat de foc.
13Acum este plantată în pustiu, într-un pământ uscat și secetos.
14Dar un foc a ieșit din toiag și a devorat ramurile și roadele ei. Nu mai este în ea toiag puternic, sceptru pentru domnie. Aceasta este o lamentațiune și a rămas o lamentațiune”.