Bible

1 După ce s-a potolit agitația, Paul i-a chemat pe discipoli, i-a încurajat și, luându-și rămas bun, a ieșit și a plecat spre Macedónia. 2 Străbătând părțile acelea, i-a încurajat pe [discipolii de acolo] prin multe cuvinte și a ajuns în Grecia. 3 Acolo a rămas trei luni. Când era gata să se îmbarce spre Siria, iudeii i-au întins o cursă. Atunci el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedónia. 4 L-au însoțit: Sopatros, [fiul] lui Piros din Beréea, Aristárh și Secúndus din Tesaloníc, Gáius din Dérbe și Timotéi, Tihíc și Trófim din Asia. 5 Aceștia au mers înainte și ne-au așteptat la Tróas. 6 Noi, după ce s-au împlinit zilele Ázimelor, ne-am îmbarcat de la Filípi și, după cinci zile, am ajuns la ei, la Tróas, unde am rămas șapte zile. 7 În prima zi a săptămânii eram adunați ca să frângem pâinea. Paul, care avea să plece a doua zi, le vorbea. El și-a prelungit predica până la miezul nopții. 8 În camera de sus, unde eram adunați, erau multe torțe aprinse. 9 Un tânăr cu numele Eutich, care stătea pe fereastră, a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Paul continua să vorbească. Doborât de somn, a căzut de la al treilea etaj și a fost ridicat mort. 10 Atunci, Paul a coborât, s-a aplecat peste el și, luându-l în brațe, a spus: „Nu vă tulburați pentru că sufletul lui este în el!”. 11 A urcat din nou, a frânt pâinea și a mâncat, apoi a predicat până în zori. După aceea a plecat. 12 Iar pe copil l-au dus viu, spre marea lor mângâiere. 13 Iar noi, luând-o înainte cu corăbiile, am navigat spre Ássos, de unde trebuia să-l luăm pe Paul, căci așa hotărâse, voind să meargă pe jos. 14 Când s-a întâlnit cu noi la Ássos, luându-l cu noi, ne-am dus la Mitiléne. 15 De acolo, ne-am îmbarcat; a doua zi am ajuns în dreptul [insulei] Chíos, iar în ziua următoare am sosit la Sámos și, o zi mai târziu, am ajuns la Milét. 16 Paul se hotărâse să treacă pe lângă Éfes, întrucât nu avea timp să întârzie în Asia. De fapt, se grăbea să ajungă la Ierusalím, dacă ar fi fost posibil, de ziua Rusaliilor. 17 De la Milét a trimis la Éfes ca să-i cheme pe prezbíterii Bisericii. 18 Când aceștia au ajuns la el, le-a zis: „Voi știți prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, 19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilința, [vărsând] lacrimi și suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor; 20 că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare și v-am învățat în public și prin case, 21 am dat mărturie înaintea iudeilor și a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu și să creadă în Domnul nostru Isus. 22 Și iată că acum, împins de Duhul, mă duc la Ierusalím fără ca să știu ce mi se va întâmpla acolo, 23 decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturisește din cetate în cetate și-mi spune că mă așteaptă lanțuri și necazuri. 24 Dar eu nu pun niciun preț pe viața mea, numai să duc la capăt alergarea mea și slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Și acum, iată, eu știu că voi toți pe la care am trecut predicând evanghelia împărăției nu-mi veți mai vedea fața! 26 De aceea, dau mărturie astăzi în fața voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, 27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28 Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu! 29 Eu știu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreți, care nu vor cruța turma. 30 Chiar și dintre voi se vor ridica oameni care vor spune cuvinte răstălmăcite ca să-i atragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea și ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi! 32 Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului său, care are puterea să zidească și să dea moștenirea tuturor celor care au fost sfințiți. 33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; 34 dar voi știți că pentru trebuințele mele și ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini. 35 V-am arătat în toate privințele că, trudind astfel, trebuie să le veniți în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire [în] a da decât [în] a primi»”. 36 După ce a spus acestea, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. 37 Atunci toți au izbucnit în plâns, l-au îmbrățișat pe Paul și l-au sărutat. 38 Erau întristați mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese, că nu aveau să mai vadă fața lui. Apoi l-au însoțit până la corabie.