3 John 1VBRC2020

1Prezbiterul, către iubitul Gáius, pe care îl iubesc în adevăr.

2Iubitule, mă rog ca toate să-ți meargă bine și să fii sănătos, așa cum stai bine cu sufletul.

3Căci m-am bucurat mult când au venit frații și au dat mărturie pentru tine în adevăr, cum umbli tu în adevăr.

4Nu am bucurie mai mare decât să aud că fiii mei umblă în adevăr.

5Iubitule, tu arăți credință în ceea ce faci pentru frați și chiar pentru străini.

6Aceștia au dat mărturie despre iubirea ta în fața Bisericii. Vei face bine însoțindu-i [în călătoria lor] într-un mod vrednic de Dumnezeu.

7Căci au plecat pentru numele [lui], neprimind [nimic] de la păgâni.

8Așadar, noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr.

9Am scris ceva Bisericii, dar Diotréf, căruia îi place să fie primul dintre ei, nu ne primește.

10De aceea, dacă voi veni, îi voi aminti faptele pe care le face răspândind cuvinte rele despre noi; și, ca și când aceasta nu i-ar ajunge, nu numai că el nu-i primește pe frați, ci și pe cei pe care ar vrea [să-i primească] el îi împiedică și-i dă afară din Biserică.

11Iubitule, nu imita răul, ci binele! Cine face binele este de la Dumnezeu. Cine face răul nu l-a văzut pe Dumnezeu.

12Despre Demétrios, toți, chiar și adevărul însuși, au dat mărturie. Și noi dăm mărturie și tu știi că mărturia noastră este adevărată.

13Aș avea multe să-ți scriu, dar nu vreau s-o scriu cu cerneală și pană.

14Sper să te văd în curând și să vorbim direct.

15Pace ție! Prietenii te salută. Salută-i pe prieteni, pe fiecare în parte!

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Choose Translation

Switch translation for 3 John 1.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.