1După aceea, Absalóm, fiul lui Davíd, avea o soră frumoasă numită Tamár. Amnón, fiul lui Davíd, s-a îndrăgostit de ea.
2Amnón suferea din cauza lui Tamár, încât a căzut bolnav, căci era fecioară și era greu în ochii lui Amnón să-i facă ceva.
3Amnón avea un prieten numit Ionadáb, fiul lui Șiméa, fratele lui Davíd. Ionadáb era un om foarte priceput.
4El i-a zis: „Pentru ce te usuci pe zi ce trece, tu, fiul regelui? Nu vrei să-mi spui?”. Amnón i-a răspuns: „M-am îndrăgostit de Tamár, sora fratelui meu Absalóm”.
5Ionadáb i-a zis: „Culcă-te în pat și prefă-te că ești bolnav! Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: «Să vină, te rog, Tamár, sora mea, și să-mi dea de mâncare. Să pregătească mâncarea înaintea mea ca s-o văd și să mănânc din mâna ei!»”.
6Amnón s-a culcat și s-a prefăcut că este bolnav. Regele a venit să-l vadă, iar Amnón i-a zis regelui: „Să vină, te rog, Tamár, sora mea și să-mi pregătească două turte înaintea ochilor mei ca să mănânc din mâna ei!”.
7Davíd a trimis în casă la Tamár să i se spună: „Mergi în casa lui Amnón, fratele tău, și pregătește-i de mâncare!”.
8Tamár s-a dus în casa lui Amnón, fratele ei, și, iată, el era culcat. A luat ceva aluat, l-a frământat, a pregătit turte înaintea lui și a copt turtele.
9A luat tava și le-a răsturnat în fața lui, dar el nu a voit să mănânce. Amnón a zis: „Să iasă toți oamenii de la mine!”. Și au ieșit toți oamenii de la el.
10Amnón i-a zis lui Tamár: „Adu-mi mâncarea în cameră! Vreau să mănânc din mâna ta”. Tamár a luat turtele pe care le făcuse și le-a dus lui Amnón, fratele ei, în cameră.
11Când le-a adus ca să mănânce, el a apucat-o și i-a zis: „Vino, sora mea, și culcă-te cu mine!”.
12Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă umili, căci nu se face așa în Israél; nu fă nelegiuirea aceasta!
13Unde mă voi duce eu cu rușinea mea? Tu vei fi un nelegiuit în Israél. Acum, vorbește-i regelui și el nu va refuza să fiu a ta!”.
14Dar el n-a vrut să asculte glasul ei; a apucat-o, a umilit-o și s-a culcat cu ea.
15Apoi Amnón a urât-o foarte mult; ura era mai mare decât iubirea cu care o iubise. Apoi Amnón i-a zis: „Ridică-te și pleacă!”.
16Ea i-a zis: „Nu, căci a mă alunga ar fi un rău mult mai mare decât cel pe care mi l-ai făcut”. Dar el nu a voit să o asculte.
17L-a chemat pe slujitorul care îl slujea și i-a zis: „Trimite-o afară de la mine pe aceasta și încuie ușa după ea!”.
18Ea avea o haină cu mâneci lungi, căci cu o astfel de haină se îmbrăcau fiicele regelui cât erau fecioare. Slujitorul a scos-o afară și a încuiat ușa după ea.
19Tamár și-a presărat praf pe cap și și-a sfâșiat haina cu mâneci lungi pe care o avea. Și-a pus mâna pe cap și mergea țipând.
20Absalóm, fratele ei, i-a zis: „A fost Amnón, fratele tău, cu tine? Acum, sora mea, taci, căci este fratele tău; nu pune la inimă lucrul acesta!”. Dar Tamár a rămas abandonată în casa lui Absalóm, fratele ei.
21Regele Davíd a auzit toate aceste lucruri și s-a mâniat foarte tare.
22Absalóm nu vorbea cu Amnón nici bine, nici rău, căci Absalóm îl ura pe Amnón pentru că o umilise pe Tamár, sora lui.
23După doi ani de zile, Absalóm avea tunsul oilor la Báal-Hațór, care este lângă Efraím, și Absalóm i-a chemat pe toți fiii regelui.
24Absalóm a mers la rege și i-a zis: „Iată, slujitorul tău are tunsul oilor; să vină regele și slujitorii lui cu slujitorul tău!”.
25Regele i-a zis lui Absalóm: „Nu, fiul meu; să nu mergem cu toții ca să nu-ți fim povară!”. Absalóm a insistat față de el, dar regele nu a vrut să meargă, ci l-a binecuvântat.
26Absalóm i-a zis: „Să vină cu noi Amnón, fratele meu!”. Regele i-a zis: „De ce să meargă cu tine?”.
27Dar Absalóm a insistat față de el și l-a trimis pe Amnón și pe toți fiii regelui.
28Absalóm le-a poruncit slujitorilor săi: „Vedeți, când se va veseli inima lui Amnón din cauza vinului, eu vă voi spune: «Loviți-l pe Amnón și omorâți-l! Nu vă temeți, căci eu v-am poruncit! Fiți tari și viteji!»”.
29Slujitorii lui Absalóm i-au făcut lui Amnón după cum le poruncise Absalóm. Atunci toți fiii regelui s-au ridicat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.
30Pe când erau pe drum, a ajuns vestea la Davíd că Absalóm i-a lovit pe toți fiii regelui și că n-a mai rămas niciunul dintre ei.
31Regele s-a ridicat, și-a sfâșiat hainele și s-a culcat pe pământ. Iar slujitorii lui stăteau [lângă el] cu hainele sfâșiate.
32Ionadáb, fiul lui Șiméa, fratele lui Davíd, a zis: „Să nu creadă stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost uciși! Numai Amnón a murit. Căci după porunca lui Absalóm a fost [aceasta]; o hotărâse din ziua în care a umilit-o pe Tamár, sora lui.
33Să nu se preocupe domnul meu, regele, că toți fiii regelui au murit, pentru că numai Amnón a murit”.
34Apoi Absalóm a fugit. Tânărul de strajă și-a ridicat ochii și a văzut: iată, mult popor venea pe drum în urma lui, dinspre munte!
35Ionadáb i-a zis regelui: „Iată, vin fiii regelui! Este exact cum a zis slujitorul tău”.
36Când a terminat el de vorbit, iată, fiii regelui au ajuns. Și-au ridicat glasul și au plâns. Și regele și slujitorii lui au plâns în hohote.
37Absalóm a fugit și a mers la Talmái, fiul lui Amihúr, regele din Gheșúr. [Davíd] îl jelea pe fiul său în fiecare zi.
38Absalóm a fugit și a mers la Gheșúr. A stat acolo trei ani.
39Regele Davíd a încetat să-l mai urmărească pe Absalóm, căci se mângâiase după moartea lui Amnón.