Titus 2
1 Tu, însă, vorbește ceea ce este potrivit cu învățătura sănătoasă.
2 Bătrânii să fie vigilenți, vrednici de respect, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste și în răbdare.
3 Femeile bătrâne, de asemenea, să aibă un comportament cuviincios, să nu fie bârfitoare, nici înrobite de mult vin, ci să fie învățătoare a ceea ce este bine,
4 ca să le poată îndruma pe cele tinere să-și iubească soții și copiii,
5 să fie cumpătate, cu o viață curată, gospodine, bune, supuse soților lor, așa încât Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie vorbit de rău.
6 Pe cei tineri, de asemenea, îndeamnă-i să fie cumpătați,
7 dându-te pe tine însuți, în toate, drept model de fapte bune. În învățătură, dă dovadă de integritate, demnitate,
8 vorbire sănătoasă și ireproșabilă, așa încât cel împotrivitor să fie rușinat și să nu mai aibă nimic rău de spus despre noi.
9 Pe robi îndeamnă-i să fie în toate supuși stăpânilor lor, să le fie plăcuți, să nu le întoarcă vorba,
10 să nu sustragă nimic, ci să le arate toată buna credincioșie, astfel încât, în toate, să împodobească prin fapte învățătura lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
11 Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor
12 și ne învață să renunțăm la nelegiuire și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,
13 așteptând fericita nădejde și arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos,
14 Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor doar al Său, plin de râvnă pentru fapte bune.
15 Spune aceste lucruri, îndeamnă și mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te disprețuiască!