1Preaiubiților, fiindcă avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice întinare a trupului și a duhului, ducându-ne sfințirea până la capăt în frică de Dumnezeu.
2Faceți-ne loc în inima voastră! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni și n-am profitat de nimeni.
3N-o spun spre condamnarea voastră, căci v-am spus dinainte că sunteți în inimile noastre, ca să murim împreună și să trăim împreună.
4Mare îmi este îndrăzneala față de voi! Mare îmi este lauda cu voi! Sunt plin de mângâiere! Sunt copleșit de bucurie în tot necazul nostru.
5Căci și după ce am venit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă, ci suntem strâmtorați în toate felurile: din afară lupte, dinăuntru temeri.
6Dar Dumnezeu, Cel care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.
7Nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el cu privire la voi. El ne-a povestit despre dorința voastră aprinsă, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că m-am bucurat și mai mult.
8Chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău. Și chiar dacă mi-ar fi părut rău – [căci] văd că scrisoarea aceea v-a întristat, fie și numai pentru un timp, –
9acum mă bucur, nu că ați fost întristați, ci că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, așa încât să nu suferiți nicio pierdere din partea noastră.
10Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință care duce la mântuire, fără vreo părere de rău; dar întristarea lumii lucrează moarte.
11Iată ce ardoare a produs în voi tocmai această întristare după voia lui Dumnezeu! Ce cuvinte de dezvinovățire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorință aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate ați dovedit că sunteți nevinovați în această privință.
12Așa că, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui ce săvârșise nedreptatea și nici din cauza celui ce a suferit nedreptatea, ci pentru ca ardoarea pe care o aveți față noi să fie arătată înaintea lui Dumnezeu.
13De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, căci duhul i-a fost înviorat de voi toți.
14Căci, dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu m-am făcut de rușine; ci, așa după cum toate vi le-am spus potrivit cu adevărul, tot așa și lauda noastră față de Tit s-a dovedit a fi adevărată.
15Și afecțiunea lui față de voi este și mai puternică, întrucât își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, de felul în care l-ați primit, cu frică și cutremur.
16Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi.