1 Peter 1
1 Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei care locuiesc ca străini în Diaspora – în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia – aleși
2 potrivit preștiinței lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea Duhului, pentru ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui: Harul și pacea să vă fie înmulțite!
3 Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Cel care, potrivit cu marea Sa îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morți,
4 pentru o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi.
5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremea de pe urmă,
6 în care vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin felurite încercări,
7 pentru ca supunerea la test a credinței voastre – mai scumpă decât aurul care piere, dar care este testat prin foc – să aibă ca rezultat lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos.
8 Pe El Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, deși acum nu-L vedeți, dar vă bucurați cu o bucurie negrăită și slăvită,
9 pentru că veți primi ca rezultat final al credinței [voastre] mântuirea sufletelor.
10 Cu privire la această mântuire, au căutat și au cercetat cu atenție profeții, cei care au profețit despre harul arătat vouă,
11 încercând să afle pe cine și ce împrejurare avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când anunța mai dinainte suferințele lui Cristos și slava ce urma după acestea.
12 Lor le-a fost descoperit că, nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei în acele lucruri care v-au fost aduse la cunoștință acum de cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri la care și îngerii doresc să privească.
13 De aceea, având coapsele minții voastre încinse și fiind mereu treji, puneți-vă pe deplin nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Cristos.
14 Ca niște copii ascultători, nu vă conformați poftelor de mai înainte, din vremea neștiinței voastre.
15 Dimpotrivă, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată trăirea voastră!
16 Căci este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!”
17 Și dacă Îl numiți Tată pe Cel ce judecă fără părtinire, potrivit cu lucrarea fiecăruia, trăiți cu frică în timpul pribegiei voastre,
18 știind că nu cu lucruri pieritoare – cu aur sau cu argint – ați fost răscumpărați din trăirea voastră lipsită de sens moștenită de la părinții voștri,
19 ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată.
20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost descoperit în vremurile de pe urmă pentru voi,
21 cei care, prin El, vă încredeți în Dumnezeu, Cel care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, așa încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Fiindcă v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată,
23 pentru că ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci din una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și rămâne în veac.
24 Căci, orice om este ca iarba și toată slava lui ca floarea ierbii. Iarba se veștejește și floarea cade,
25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac! Acest Cuvânt este Evanghelia care v-a fost vestită.