1 John 2
1 Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă ar fi ca cineva să păcătuiască, avem un Mijlocitor înaintea Tatălui, pe Isus Cristos, Cel drept.
2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi.
3 Prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.
4 Cine zice: „Eu Îl cunosc!” și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el.
5 Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască așa cum El a trăit.
7 Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Porunca cea veche este cuvântul pe care l-ați auzit.
8 Totuși, vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, fiindcă întunericul se risipește, iar adevărata lumină deja luminează.
9 Cine zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său, este încă în întuneric.
10 Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este niciun prilej de poticnire.
11 Cine urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
12 Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele voastre au fost iertate datorită Numelui Său.
13 Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe Cel Rău.
14 V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe Cel Rău.
15 Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
16 Căci tot ce este în lume – pofta trupului, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci este din lume.
17 Iar lumea și pofta ei trec, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
18 Copilașilor, este ceasul de pe urmă și, după cum ați auzit că vine Anticrist, să știți că acum s-au ridicat deja mulți anticriști; prin aceasta știm că este ceasul de pe urmă.
19 Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre noi, căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi. Dar, au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre noi.
20 Voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și toți cunoașteți adevărul.
21 Nu v-am scris pentru că nu ați cunoaște adevărul, ci pentru că-l cunoașteți și pentru că nicio minciună nu vine din adevăr.
22 Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acela este Anticristul: cel care Îi neagă pe Tatăl și pe Fiul.
23 Oricine Îl neagă pe Fiul, nu-L are nici pe Tatăl. Cine Îl mărturisește pe Fiul, Îl are și pe Tatăl.
24 În ce vă privește, ceea ce ați auzit de la început să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl.
25 Și promisiunea pe care El Însuși ne-a făcut-o este aceasta: viața veșnică.
26 V-am scris aceste lucruri cu privire la cei care caută să vă ducă în rătăcire.
27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie ca cineva să vă învețe. Dimpotrivă, așa cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile – și ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea!
28 Și acum, copilașilor, rămâneți în El ca, atunci când se va arăta, să avem îndrăzneală și să nu fim făcuți de rușine înaintea Lui, la venirea Lui.
29 Dacă știți că El este drept, știți și că oricine înfăptuiește dreptatea este născut din El.