1 Corinthians 6
1 Îndrăznește vreunul dintre voi, când are o dispută cu un altul, să meargă la judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea celor sfinți?
2 Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și, dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați cele mai neînsemnate cazuri?
3 Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile acestei vieți!
4 Așadar, dacă aveți judecăți cu privire la lucrurile acestei vieți, voi îi puneți judecători pe cei mai puțin prețuiți de biserică?
5 Spre rușinea voastră o spun: Nu există între voi niciun om înțelept care să poată judeca între frați?
6 Ci frate cu frate se judecă, și aceasta înaintea celor necredincioși!
7 Negreșit, însuși faptul că aveți judecăți unii cu alții este deja un eșec pentru voi. De ce nu suferiți, mai degrabă, nedreptatea? De ce nu vă lăsați, mai degrabă, păgubiți?
8 Dimpotrivă, voi înșivă faceți nedreptate și aduceți pagubă, și acestea tocmai fraților!
9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii,
10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici șarlatanii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
11 Și așa erați unii dintre voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți, în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.
12 „Toate îmi sunt permise”, dar nu toate îmi sunt de folos. „Toate îmi sunt permise”, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic!
13 „Mâncărurile sunt pentru pântece, iar pântecele este pentru mâncăruri”, dar Dumnezeu le va nimici pe amândouă. Trupul, însă, nu este pentru curvie, ci pentru Domnul, iar Domnul este pentru trup!
14 Dumnezeu L-a înviat pe Domnul și ne va învia și pe noi prin puterea Lui.
15 Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Atunci voi lua eu mădularele lui Cristos ca să le fac mădulare ale unei prostituate?! Niciodată!
16 Nu știți că acela care se unește cu o prostituată este un singur trup cu ea? Căci Scriptura zice: „Cei doi vor fi un singur trup.”
17 Dar acela care se unește cu Domnul este un singur duh cu El.
18 Fugiți de curvie! „Orice păcat pe care îl săvârșește un om este în afara trupului”, dar cel ce curvește păcătuiește împotriva propriului trup.
19 Sau nu știți că trupul vostru este un templu al Duhului Sfânt care este în voi și pe care Îl aveți de la Dumnezeu? Voi nu mai sunteți ai voștri înșivă,
20 căci ați fost cumpărați cu un preț. Așadar, slăviți-L pe Dumnezeu în trupul vostru!