1O, dacă ai fi fost frate cu mine și dacă ai fi fost alăptat de mama mea! Atunci te-aș fi găsit afară, te-aș fi sărutat, și nimeni nu m-ar fi disprețuit!
2Te-aș fi luat și te-aș fi condus în casa mamei mele, care m-a învățat. Ți-aș fi dat să bei vin aromat, nectar din rodiile mele.
3Mâna lui stângă să fie sub capul meu și cu mâna lui dreaptă să mă îmbrățișeze!
4Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului: de ce stârniți și de ce treziți iubirea până nu-i face ei plăcere?
5Cine este aceea care vine din deșert, sprijinindu-se de iubitul ei? Te-am trezit sub măr, acolo unde mama ta te-a conceput, acolo unde a suferit durerile pentru a te naște.
6Așază-mă ca un sigiliu pe inima ta și ca un semn pe brațul tău. Fiindcă dragostea este puternică, precum moartea, iar gelozia, ca Locuința Morților. Flăcările ei sunt flăcări de foc, flăcări mistuitoare.
7Apele mari nu pot să stingă dragostea, râurile nu sunt în stare s-o înece. Dacă un om ar da toate bogățiile din casa lui pentru iubire, acestea a fi profund disprețuite.
8Avem o soră tânără căreia nu i-au crescut încă sânii. Ce vom face pentru sora noastră în ziua când va fi pețită?
9Dacă este un zid, vom construi pe ea un șir de pietre de argint, iar dacă este o ușă, o vom închide cu scânduri de cedru.
10Eu sunt un zid, iar sânii mei sunt ca niște turnuri. Și, astfel, am devenit în ochii lui o femeie care i-a adus împlinire.
11Solomon avea o vie în Baal-Hamon; a încredințat-o unor îngrijitori și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de șecheli de argint.
12Via mea este a mea și numai a mea! Cei o mie de șecheli să-ți revină ție, Solomon, iar două sute să le revină celor ce-i îngrijesc rodul.
13Tu, cea care locuiești în grădini, niște prieteni ascultă cu atenție glasul tău. Lasă-mă să-l aud și eu!
14Aleargă, iubitul meu, fii asemenea unei gazele sau asemenea unui pui de cerb peste munții plăcut mirositori.