1Spune-ne, tu, cea mai frumoasă dintre femei, unde a plecat iubitul tău? Pe unde s-a întors iubitul tău, ca să-l căutam și noi împreună cu tine?
2Iubitul meu a coborât în grădina lui, la straturile de mirodenii, ca să-și păstorească turma în grădini și să culeagă crini.
3Eu sunt a iubitului meu, iar iubitul meu este al meu. El își paște turma printre crini.
4Ești frumoasă, draga mea, ca Tirța, încântătoare ca Ierusalimul, grozavă, asemenea unei armate cu steaguri.
5Întoarce-ți ochii de la mine fiindcă mă tulbură. Părul tău este ca o turmă de capre care coboară din Ghilad.
6Dinții tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare; fiecare dintre ele are gemeni și niciuna din ele nu este singură.
7Tâmplele tale sunt ca niște jumătăți de rodie, în spatele voalului.
8Deși am șaizeci de prințese, optzeci de țiitoare și nenumărate fecioare,
9doar una este porumbița mea, desăvârșita mea, singura fată a mamei sale, cea mai pură odraslă a celei ce a născut-o. Fetele o privesc și o numesc binecuvântată; prințesele și țiitoarele o laudă.
10Cine este aceasta, care se ivește asemenea zorilor, frumoasă precum luna, pură precum soarele, grozavă asemenea unei armate cu steaguri?
11Am coborât la grădina cu nuci ca să văd verdeața proaspătă din vale, ca să văd dacă a înmugurit vița și dacă a înflorit rodiul.
12Fără să-mi dau seama, sufletul meu m-a purtat în carele poporului prințului.
13Întoarce-te, întoarce-te, Șulamita; întoarce-te, întoarce-te, ca să te putem privi. De ce vă uitați la Șulamita ca la dansul a două tabere?